Ghidurile pentru prevenirea adicţiilor au ajuns în şcoli

ID 357739632 © LCVA | Dreamstime.com

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, vineri, că ghidurile pentru prevenirea adicţiilor, realizate în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA), au ajuns în şcoli.

Acestea oferă profesorilor instrumente practice şi cunoştinţe de bază din domeniul psihologiei, pentru a-i putea ajuta pe elevi să-şi dezvolte o autoreglare emoţională şi comportamentală mai bună.

„Consumul de droguri este un comportament şi are în spate mecanisme psihologice. Fără să-i transformi pe profesori în psihologi, trebuie să le dai câteva cunoştinţe de bază. În ghid sunt descrise, spre exemplu, aspecte psihologice specifice pe diverse grupe de vârstă. Înveţi profesorii cum să dezvolte şi cum să-i ajute pe elevi în sensul de a dobândi o autoreglare psihologică mai puternică”, a explicat ministrul Educaţiei, Daniel David, la Medika Antidrog, potrivit News.ro.

Ghidurile pot fi utilizate la toate nivelurile de învăţământ preuniversitar – de la clasele primare, până la gimnaziu şi liceu – şi conţin exerciţii şi exemple pe care profesorii le pot aplica în activităţi educative, precum „Săptămâna Altfel” sau orele de dirigenţie.

„O altă componentă importantă se referă la modul în care profesorii pot colabora cu părinţii. Când apar neclarităţi, cadrele didactice se pot adresa specialiştilor în psihologie din şcoală sau celor de la centrele educaţionale de care şcoala este arondată”, a adăugat ministrul.

Daniel David a mai precizat că Ministerul Educaţiei a elaborat şi un ghid special pentru părinţi, care îi ajută să înţeleagă cum pot consolida autoreglarea comportamentală şi psihologică a copiilor, dar şi cum să dezvolte valori şi un stil de viaţă echilibrat.

Cele două ghiduri metodologice de intervenţie pentru prevenirea adicţiilor au fost lansate oficial pe 9 octombrie de Ministerul Educaţiei şi ANPCDDA şi sunt destinate atât cadrelor didactice, cât şi părinţilor. Acestea conţin informaţii specializate şi activităţi menite să sprijine educaţia pentru sănătate şi prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor.

Ghidurile pot fi descărcate de mai jos:

  1. GHID PRACTIC DE INTERVENȚIE PENTRU PREVENIREA ADICȚIILOR ÎN FAMILIE
  2. GHID PRACTIC PENTRU CADRELE DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR, GIMNAZIAL ȘI LICEAL

Daniel David: Avem proceduri împotriva violenței, dar multe școli nu le cunosc sau nu le aplică

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.