fbpx

Legea despre care Președinția avertizase că va aduce un val de concedieri în învățământ, adoptată din nou de Parlament

Senatul României, în calitate de cameră decizională, a votat luni un proiect al parlamentarului PSD Liviu Pop prin care este stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri din învățământul preuniversitar, anunță Edupedu.ro. Proiectul de lege votat astăzi prevede “în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu. Edupedu.ro precizează că că proiectul lui Pop nu stabilește un număr maxim de ore, așa cum prevedea Legea 1 din 2011, ci o “medie”, lăsând loc unei largi interpretări.

Legea votată ieri a fost respinsă în ianuarie 2019 de la promulgare de președintele Klaus Iohannis. În momentul respingerii de la promulgare, Administrația Prezidențială a avertizat că aplicarea ei ar aduce “un val de concedieri în sistemul de învățământ”.

“Am primit semnale de la federațiile sindicale care au afirmat că fiecare oră în minus la oricare dintre cele 3 niveluri de educație înseamnă o reducere masivă a numărului de norme, deci și a numărului de dascăli care lucrează în învățământ”, a afirmat consilierul prezidențial Ligia Deca, la momentul anunțului privind respingerea de la promulgare. Sindicatele din educație au transmis președinției “că probabil vor exista mii de posturi disponibilizate“, a mai spus Deca.

După ce legea a fost din nou adoptată de Legislativ, președintele este obligat, însă, să o promulge.