Părinții care vin cu pungi imediat ce copilul ia o notă mică. Mă întreb, cine i-o fi învățat așa?

de Alexandra Chirea, profesoară de Limba franceză

Am predat și eu la o școală de cartier, având aceiași părinți, pe care, recunosc, nu mi-am permis să îi judec. De ce? Pentru că întâi eu m-am uitat în ograda mea, în speță școala aia. Nu am putut să nu observ, și credeți-mă, mi-am dat toată silința mea de începătoare, că părinții vin cu pungi imediat ce copilul ia o notă mică. Mă întreb, cine i-o fi învățat așa?

Ăia care mă așteptau seara și se tăvăleau, plângând, pe jos, că va fi copilul repetent, de ce mă întrebau ce vreau ca să treacă copilul și anul acesta? Așa trecuseră, deci, și anul trecut? De ce se uitau cu ochii cât cepele la mine când spuneam că există o singură modalitate de a trece, anume să învețe? De ce nu eram crezută atunci când îi atenționăm că au notele 3, 4 și că trebuie să învețe? De ce la alte materii apăreau lângă doi de 3 câte doi de 10 și repetenția era amânată, deși copilul nu știa să scrie în limba română? De ce s-au uitat dubios la mine chiar colegii mei, pentru că nu vreau să închei o amărâtă de medie de 5 unui copil pe care nu îl văzusem tot semestrul?

Nu știu, dar orice fel de părinți erau, oricum erau îmbrăcați (nici n-am observat), erau părinți. Și ei știau că le merge AȘA. Abia asta e problema. Nu aveam de ce să mă enervez pe ei. Dar eram plină de nervi de câte ori o doamnă de engleză, histrionică desăvârșită, îmi spunea că nu înțeleg nimic din regulile nescrise ale școlii. Mi s-a părut tot un bullying primul meu an de învățământ. Vino cu noi, vino de partea noastră, intră în horă, nimic nu se schimbă, nu poți tu să faci nimic etc.

Cred că abia asta e pericolul cel mare pentru orice debutant într-o școală de cartier: să intre în horă, să creadă că nu se poate. Ba se poate!