


Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a explicat că subiectele de examene ”se scurg” pe internet înainte de expirarea timpului de lucru pentru că răspunderea pentru confidențialitatea acestora se disipă între mii de oameni care răspund de securitatea lor.
Sorin Ion a anunțat că vor fi investigate cazurile semnalate, iar în cele în care se poate stabili identitatea celor care au transmis în mod ilegal subiectele vor exista măsuri drastice.
”După o oră, o oră și ceva am găsit subiectele în presă sau pe rețele sociale și aș vrea să se înțeleagă un lucru. Noi ne luăm toate în măsurile de siguranță, dar la momentul la care între 8 și 8:30 subiectele acestea ajung în circa 3000 de centre de evaluare, atunci răspunderea se disipă la 3000 și toți cei 3000 de oameni care răspund de securitatea subiectelor ar trebui să fie impecabili din punct de vedere profesional, moral. Pentru că una este când ajunge subiectul fotografiat de un elev care are asupra lui un dispozitiv interzis, și alta este când subiectul iese în spațiul public dintr-o comisie. Diferența se vede foarte clar când iese documentul integral așa cum a fost transmis de CNCE. Asta înseamnă că de fapt colegii noștri nu și fac treaba așa cum trebuie și am întâlnit aproape în fiecare an și această situație”, a declarat secretarul de stat în emisiunea ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
”O investigăm și pe cea petrecută luni, și pe cea petrecută astăzi și vreau să vă asigur că nu stăm degeaba în aceste situații, deși este deosebit de dificil să identificăm, atâta vreme cât acestea mai sunt și prelucrate, se șterge watermarkul care identifică școala și așa mai departe. Dar nu stăm degeaba și în situația în care găsim și autorul, vă asigur că măsurile pe care le luăm sunt dintre cele mai drasnice”, a adăugat Sorin Ion.