Un nou protest al profesorilor va avea loc joi sau vineri în București, a anunțat liderul sindical din educație Marius Nistor, potrivit G4Media.
20.000 de participanți sunt așteptați la manifestarea din Capitală, afirmă Nistor. El a spus că sindicatele au depus o cerere la Primăria Capitalei și, în funcție de răspunsul primăriei, protestul va fi organizat într-una din zilele viitoare.
Greva profesorilor va continua până când guvernul va da garanții legate de noua grilă de salarizare și salariul debutanților, a mai spus Nistor.
Aproape 87% din membrii de sindicat sunt încă în grevă, potrivit datelor anunțate de FSLI și FSE Spiru Haret, marți seara, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate. Ieri au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.
„Menționăm că procentele avansate de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă. Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ”.
Precizările sindicaliștilor au venit după ce ministrul Educației, Ligia Deca, anunțase că peste 15.000 de salariaţi au renunţat la grevă după adoptarea OUG care prevede majorări salariale pentru angajaţii din învăţământ.
„Putem anunţa că, în acest moment, de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi, avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment, avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă”, a declarat Deca, ieri, potrivit News.ro.
Ministrul a mai precizat că se va mai discuta cu sindicatele în cursul zilei de miercuri, în contextul negocierii contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţiei.
„Vom relua aceste discuţii cu federaţiile sindicale şi, în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua, mă refer aici la negocierile pe legea salarizării, vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă a cadrelor didactice”, a adăugat Deca.