Simion Hăncescu și Marius Nistor, liderii principalelor simdicate din Educație, au transmis, în seara aceasta, o adresă către organizațiile din tsritoriu, în care afirmă că Executivul nu a acceptat ca articolul referitor la salariile debutanților în învățământ să fie inclus în ordonanța de urgență care reglementează măririle de salarii.
În adresa respectivă, Hăncescu și Nistor neagă afirmațiile reprezentanților Guvernului și ale președintelui Iohannis, potrivit cărora sindicaliștii au primit la negocieri tot ce au solicitat.
Conținutul adresei, integral:
În data de 20.04.2023 a fost declanșat un referendum prin care s-a solicitat exprimarea opțiunii pentru declanșarea grevei generale, având următoarele revendicări:
1. Majorarea salariilor personalului din învățământ în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul ,,salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”;
2. Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
3. Plata orelor suplimentare efectuate de persoanlul didactic auxiliar și nedidactic;
4. Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
5. Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc);
6. Creșterea anuală a investițiilor în învățământ pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
7. Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
În urma acestui referendum, în data de 22 mai 2023, s-a declanșat greva generală și, după 8 zile de grevă generală și ample proteste în stradă, atât înbBucurești, cât și în majoritatea reședințelor de județ, precum și după negocieri cu reprezentanții Guvernului României, Executivul a acordat o majorare salarială de 1000 lei brut pentru personalul didactic și 400 lei brut pentru personalul nedidactic, începând cu data de 1 iunie 2023, sume incluse în coeficienții de ierarhizare, ceea ce înseamnă o creștere a salariilor cu procente cuprinse între 17 și 25%.
Precizăm că, inițial, Guvernul României a refuzat să acorde vreo majorare salarială, venind cu propunerea de a acorda vouchere, apoi prime, oferte respinse de sindicate, acestea solicitând o majorare salarială de 25%.
Menționăm că și conținutul Proiectului OUG a fost respins de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă.
Referitor la cea mai importantă solicitare și anume majorarea salariilor personalului din învățământ, prin noua lege a salarizării, plecând de la principiul ,,salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”, Guvernul României nu a acceptat ca acest principiu să fie articol în corpul Ordonanței, ci în Nota de fundamentare, invocând că nu există temei legal.
De asemenea, tot în Nota de fundamentare, se precizează că majorările care urmează să se acorde prin noua lege a salarizării vor fi eșalonate pe maximum 3 ani, variantă cu care sindicatele nu au fost de acord, așa cum, în mod incorect, a apărut într-un comunicat dat de Guvernul României în data de 02.06.2023
Legat de celelalte de pe lista de revendicări, este evident că acestea nu sunt, încă, rezolvate.
Este corect ca debutantul sa plece de la minimul pe economie.
Legea salarizarii ar trebui reglementata ,daca eu am 38 ani vechime atat sa imi apara pe fluturas nu prste 25
Studii de lunga durata zi asa sa imi apara pe fluturas.
Nu sunt de acord cu tichetul de vacanta 1450lei impizitat in salariu din luna mai am impozit pe tichet 576lei ,deci am ramas cy 900lei bani din tichet.
Nu il mai vreau deloc?
Corect este la varsat de 58 ani sa fiu scoasa la pensie,
Copiilor le plac cadre tinere pline de energie.
Varsta ,ceasul biologic isi spune cuvantul