Liang Shi, un milionar de 56 de ani, încearcă pentru a 27-a oară să promoveze gaokao, echivalentul bacalaureatului în China, scrie agenția AFP, citată de boursorama.com.
Anul acesta, pentru a fi competitiv printre cele 13 milioane de candidați, Liang Shi spune că a dus o „viață de călugăr” timp de câteva luni. S-a trezit în zori în fiecare zi și s-a cufundat în manualele sale timp de 12 ore pe zi.
„Este neplăcut să mă gândesc că nu am reușit să merg la universitate”, a declarat el pentru AFP. Pentru că „îmi doream cu adevărat să merg acolo și să devin un intelectual”, a dăugat el.
În ultimele patru decenii, chinezul și-a încercat norocul de 26 de ori, dar de fiecare dată nota sa a fost insuficientă pentru a-i deschide ușile universității pe care o alesese. Când a dat examenul pentru prima dată, în 1983, avea doar 16 ani. Apoi, timp de aproape zece ani, l-a susținut din nou pentru a-și îmbunătăți nota, înainte de a arunca prosopul în 1992.
La acea vreme, autoritățile au restricționat accesul la gaokao – examenul de admitere în instituțiile de învățământ superior – pentru liceenii și studenții universitari cu vârsta sub 25 de ani. De îndată ce această limită a fost ridicată în 2001, Liang Shi a crezut că are o nouă oportunitate.
Bărbatul a fost întotdeauna frustrat de faptul că nu a obținut o notă suficient de bună la gaokao pentru a putea intra la prestigioasa universitate din Sichuan, provincia din sud-vestul Chinei în care locuiește.
Doar elevii cu un punctaj foarte mare pot avea acces la cele mai bune universități, într-o țară în care concurența pentru educație este acerbă, locurile sunt limitate și presiunea familiei este puternică. Iar o diplomă de la o universitate recunoscută este sinonimă cu statutul social și o garanție virtuală de a fi recrutat de o companie bună.
Cu toate acestea, Liang Shi poate fi mândru de reușitele pe plan social, deoarece și-a început cariera cu o slujbă umilă într-o fabrică, înainte de a-și fonda propria companie de materiale de construcții.