Profesor: Am o colegă care dă Titularizarea de 20 de ani fără să prindă post

Foto: Freepik

Un profesor de istorie din Sibiu vorbește despre dificultățile procedurilor de la Titularizare.

Într-un reportaj realizat de jurnaliștii publicației Tirnul Sfatului, profesorul relatează că are o colegă care a susținut examenul de 20 de ori, fără să prindă post în vreo școală.

„Problema cea mai mare este lipsa posturilor titularizabile în fiecare an. În acest caz suntem nevoiți, chiar dacă îl promovăm, să dăm an de an același concurs. Vin colegi și cu definitivatul luat și cu grade și cu vechime și degeaba. Eu am, de exemplu, o colegă care dă titularizarea de aproximativ 20 de ani fără să prindă post.

De multe ori poți să fii bine pregătit, și de multe ori e înjositor faptul că an de an nu găsești posturi”, spune un profesor de istorie obține și el de câțiva ani notă de trecere la titularizare fără a obține post”, afirmă cadrul didactic, în reportajul citat.

Miercuri, 5 august, și joi, 6 august s-au ținut ședințele publice de repartizare a posturilor didactice pentru anul școlar viitor. 

Reportajul realizat de jurnaliștii publicației Turnul Sfatului poate fi citit, integral, aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.