Pîslaru: Fără sectoarele de sănătate și educație nu putem închide Legea salarizării

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al muncii, afirmă că Legea salarizării nu poate fi configurată definitiv fără un acord cu sindicatele dib sănătate și educație.

„Vă confirm că și ieri a avut loc o întâlnire de negociere cu sindicatele și că avansăm pe zona de sănătate. Atenție, până nu găsim o soluție, nu neapărat satisfăcătoare, dar cât de cât mulțumitoare, cu sectorul de sănătate, nu vom putea trece după aceea să rezolvăm celălalt sector, care este crucial, sectorul educației. Fără sectoarele de sănătate și educație nu putem închide legea. Cred că în această săptămână, având în vedere că mai avem niște întâlniri cruciale, vom avea o șansă bună să progresăm” a afirmat Pîslaru, miercuri, la Digi24, potrivit Spotmedia.

Ministrul a subliniat că proiectul legii salarizării reprezintă cea mai bună șansă pentru majorarea veniturilor în administrația publică.

„Să se înțeleagă, în al doisprezecelea ceas, că legea salarizării este cea mai bună șansă pentru mai bine de două treimi din administrația publică să aibă o salarizare mai bună”, a spus Dragoș Pîslaru 

„Dau asigurări că muncesc 14 ore pe zi la acest subiect, pentru a-i da cea mai bună șansă posibilă din perspectivă tehnică și profesională. Dacă discutăm tehnic și profesional, vă pot spune în continuare că niciun salariu nu scade, că două treimi din administrație ar urma să aibă salariile crescute și că, în urma ultimelor discuții pe care le-am avut atât pe zona de sănătate, cât și cu ministrul Educației pe zona educației, lucrurile sunt mult îmbunătățite față de varianta publicată pe 17 iulie. Deci mult îmbunătățite”, a mai declarat ministrul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.