Fiul lui Tudorel Toader, destituit din funcția didactică. UAIC Iași oferă sprijin studentelor afectate

Fiul lui Tudorel Toader, destituit din funcția didactică. UAIC Iași oferă sprijin studentelor afectate
Digi24.ro

Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a hotărât destituirea din funcția didactică a lectorului Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader. Comisia a constatat că acesta a încălcat normele de etică și deontologie universitară prin folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice, hărțuire și condiționarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite. Hotărârea poate fi contestată în termen de 30 de zile de persoana vizată. De asemenea, UAIC anunță că le oferă studentelor consiliere psihologică și plata terapiei în afara universității.

Decizia UAIC Iași vine în contextul dosarului penal în care Alexandru Toader este acuzat de viol și agresiune sexuală asupra unor studente. Marți, Înalta Curte de Casație și Justiție a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu, pentru 19 zile. Decizia instanței este definitivă.

UAIC își exprimă solidaritatea cu studentele afectate și regretă consecințele pe care experiențele de hărțuire le-au avut asupra vieții personale, emoționale și academice a acestora, într-un comunicat transmis după hotărârea Comisiei de Etică.

Universitatea anunță că le pune la dispoziție, gratuit, servicii de sprijin și consiliere psihologică. În cazul studentelor care au beneficiat sau doresc să beneficieze de consiliere prin specialiști din afara instituției, UAIC va asigura plata acestor servicii.

„Nicio persoană nu ar trebui să se simtă lipsită de siguranță, respect sau demnitate în mediul universitar”, transmite instituția, care condamnă ferm hărțuirea sexuală și afirmă că siguranța, demnitatea și drepturile membrilor comunității academice reprezintă priorități.

Studentele care au abandonat facultatea pot reveni pe aceleași locuri

UAIC transmite un mesaj special studentelor care au fost nevoite să își întrerupă sau să își abandoneze studiile în urma situațiilor de hărțuire și a consecințelor acestora. Universitatea le asigură că pot reveni și că își vor putea continua studiile în aceleași condiții pe care le aveau înainte de întrerupere.

Astfel, studentele care ocupau locuri finanțate de la bugetul de stat își vor putea relua studiile tot pe locuri bugetate. Cele care studiau în regim cu taxă vor putea reveni în aceleași condiții.

Universitatea afirmă că întreruperea parcursului academic ca urmare a acestor situații nu trebuie să le aducă studentelor dezavantaje academice, administrative sau financiare.

„Nicio persoană afectată de astfel de fapte nu ar trebui să suporte, pe lângă suferința emoțională, și consecințele academice, administrative sau financiare ale experiențelor trăite”, transmite UAIC.

Instituția încurajează studentele care au nevoie de sprijin să se adreseze universității, precizând că solicitările vor fi tratate cu seriozitate, discreție și respectarea confidențialității.

Hotărârea integrală a Comisiei de Etică a UAIC poate fi consultată aici.

ICCJ îl scoate pe fiul lui Tudorel Toader din arestul preventiv. Decizie definitivă

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.