


Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, anunță, în podcastul LECȚIA DE AZI, că își dorește ca doi dintre consilierii săi să fie Marian Staș și Radu Szekely.
Întrebat despre modul în care urmează să continue pilotarea de curriculum, Ionescu a răspuns:
”Vreau să vă spun că mă bucur că am alături de mine doi oameni, Radu Sechei și Marian Staș, pentru că sunt oameni care știu despre aceste modele, știu cum se aplică și cu care vreau să lucrez în continuare pentru a extinde acest program de pilotare”.
”Nu vor fi secretari de stat. Discutăm despre funcțiile pe care le vor avea. Eu mi-aș dori mult mai aproape decât secretari de stat. Mi-aș dori consilieri”, a adăugat ministrul delegat.
Marian Staș este consultant în educație și a fost consilier al ministrei Monica Anisie. El a fost numit consilier în ianuarie 2020, însă a demisionat din această funcție câteva luni mai târziu, în mai 2020.
Radu Szekely a avut, de-a lungul timpului, mai multe funcții în MEC:
• Consilier onorific al ministrului – a ocupat această poziție (responsabil în primă fază de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar – PNRAS) în mandatele miniștrilor Daniel David și Mihai Dimian.
• Secretar de Stat pentru Echitate și Egalitate de Șanse – A deținut acest portofoliu în perioada februarie – septembrie 2021, fiind propus la acea vreme de formațiunea USR-PLUS în echipa ministerului.
• Consilier al ministrului – A funcționat ca consilier personal pe probleme de echitate al ministrului Sorin Cîmpeanu din septembrie 2021 până în octombrie 2022, după ce fusese eliberat din funcția de secretar de stat.
• Director de cabinet / Șef de cabinet – A fost numit în această funcție în perioada februarie – august 2019, deservind cabinetul fostului ministru Ecaterina Andronescu,
Podcastul ”LECȚIA DE AZI”, realizat de Educație Privată în parteneriat cu Lumina – Instituții de Învățământ, în care este invitat ministrul delegat Sorin Ionescu, urmează să apară în curând pe canalul nostru de YouTube. ABONEAZĂ-TE la canal și apasă și pe ”CLOPOȚEL”, pentru a primi notificare atunci când episodul va fi publicat.