fbpx

Poluarea este de cinci ori peste limită în vecinătatea a zeci de școli din București

foto: auditeco.ro

În vecinătatea a peste 27 de școli bucureștene poluarea a fost la cote ridicate în ultimii doi ani, a spus la Europa FM Oana Neneciu, reprezentanta platformei AerLive.ro, care a publicat și un raport cu privire la calitatea aerului din Capitală.

„Practic, la toate cele 27 de școli au fost înregistrate depășiri substanțiale ale acestor parametrii, în special Școala George Călinescu și Școala Generală numărul 163. Asta înseamnă practic că copiii noștri atunci când merg și vin de la școală sunt supuși unei poluări substanțiale cu valori de până la 5 ori mai mari față de valoarea maximă admisă zilnic pentru protejarea sănătății umane. Acest lucru nu se întâmplă numai în preajma școlilor, se întâmplă în tot Bucureștiul, toți senzorii noștri arată depășiri”, a explicat Oana Neciu.

Poluarea ridicată în proximitatea școlilor este cauzată și de traficul intens din timpul anului școlar, când mulți părinți își duc copii la școală cu mașinile personale.

„Se întâmplă asta logic pentru că acolo cetățeni cetățenii își duc copiii la școală de obicei cu autovehicule personale, de obicei lăsăm motorul aprins atunci când așteptăm copiii de la școală și asta generează foarte mult praf. Școlile în general sunt amplasate în apropierea unor artere principale. Copiii și vârstnicii sunt categoriile de persoane cele mai predispuse la a avea probleme de sănătate”, a mai declarat Oana Neneciu la Europa FM.

Principalele depășiri ale limitelor poluării din București s-au înregistrat la particulele în suspensie PM10, care pot provoca astm, cancer pulmonar și afecțiuni cardiovasculare, printre altele. Bătrânii și copii sunt categoriile cele mai vulnerabile la bolile cauzate de poluare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.