fbpx

Marius Budăi: Am lucrat pe salarii mult mai mici decât profesorii

Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat, astăzi, după întâlnirea cu cadrele didactice de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale”, că a lucrat pe salarii mult mai mici decât profesorii și că nu e nevoie să îi spună cineva ”aceste realități”.

„Știți foarte bine că și eu la rândul meu am fost și sunt salariat și am lucrat și am fost un lucrător în asistență socială cu salarii mult mai mici. Cunosc aceste realități, nu trebuie să mi le spună neapărat cineva”, a spus Budăi, citat de Digi 24.

Discuțiile pe care le-a avut cu profesorii de la Liceul I. L. Caragiale au fost constructive, a spus Marius Budăi, precizând că au fost concentrate pe viitorul Educației în România. „Discuția nu s-a axat pe grevă. A fost o discuție extrem de constructivă pe ceea ce vrem să facem pe viitor cu Educația. Au fost și discuții despre grevă(…) discuțiile continuă la nivelul Ministerului Educației . Eu aici nu am cerut nimic dascălilor, ei nu mi-au cerut nimic, am avut o discuție cu privire la principiile pe care trebuie să ne axăm pe viitor”, spune ministrul Muncii.

El a fost întrebat la intrare dacă va finaliza până la data de 15 iunie legea salarizării unitare, aşa cum anunţase coaliţia. „Până acum, orice decizie am primi de la coaliţie am respectat şi nu o să încep acum să încalc o decizie a coaliţiei”, a spus ministrul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.