fbpx

Confruntare tv între directoarea C.N. I.L. Caragiale și Marius Nistor: ”Cine trădează pe cine?”

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale și Marius Nistor, șeful FSE Spiru Haret, au avut, în această dimineață, o confruntare tv, în direct la Digi24.

După ce, aseară, Bodea exprimase mai multe suspiciuni în legătură cu mesajele șefului de sindicat, acesta i-a răspuns într-o intervenție la postul de știri.

Marius Nistor o acuză pe Andreia Bodea de „tupeu”, „schimbare de limbaj”, și susține că „niciodată nu s-a pus problema unei trădări.” El a subliniat că tot ce s-a discutat la Guvern și la Cotroceni s-a comunicat în școli și că mesajul personalului didactic a fost ca greva să continue.

Marius Nistor, azi, la Digi24: Am aflat și eu de declarația doamnei director de la I. L. Caragiale, Andreia Bodea. Distinsă doamnă directoare, când în urmă cu 2 săptămâni ați intervenit la televizor și spuneați că nu se va face greva și că nu trebuie o acțiune grevistă pentru salarii, ci doar pentru infrastructură, acum aveți tupeul să spuneți altceva? Unde e schimbarea de limbaj? Nu v-ați așteptat să între colegii dumneavoastră în greva? Cine trădează pe cine?

Tot ce s-a discutat la Palatul Victoria și la Cotroceni s-a comunicat. Singurii care decid asupra corectitudinii unei soluții și o pot acceptă sunt colegii noștri. E inacceptabil un astfel de discurs din partea directoarei Bodea. E foarte multă diversiune în momentul de față. Niciodată nu s-a pus problema unei trădări. Care e liderul care a ieșit și a spus că de mâine încetați greva? Care a fost momentul în care nu am spus ce s-a discutat?

Răspunsul dat de Andreia Bodea: M-am referit foarte clar că în calitate de director și de profesor trebuie să anunț zilnic 1200 de elevi și 1200 de părinți în baza cărui lucru la Caragiale continuă greva. Eu nu pot trimite oamenii să se uite la televizor, eu trebuie să dau răspunsurile. Eu ce răspuns să dau? Decât că continuăm greva? În baza a ce, m-au întrebat părinții? Ce s-a hotărât? Păi nu știu, la mine, că director de colegiu nu a ajuns nimic. Eu susțîn greva, dar ar trebui să se comunice în alt fel, să știm despre ce e vorba. Mi-am exprimat nemulțumirea pentru îndelungă tăcere, revendicările noastre nu sunt numai despre salarii. Eu am spus: de ce când s-a lucrat la legiole educației sau când a fost alocarea din PIB nu am ieșit în stradă că sindicate?

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.