fbpx

Iohannis: Dacă, Doamne ferește, crește numărul de persoane infectate, se poate apela la învățământul online sau la Săptămâna altfel

persoane infectate

Președintele Klaus Iohannis a comentat, într-o conferință de presă, scenariile posibile pentru sistemul de educație, în cazul în care situația epidemiologică se agravează.

”Dacă, Doamnre ferește, crește numărul de persoane care au fost detectate cu acest virus sau dacă crește neașteptat numărul de persoane internate la terapie intensivă, sigur că se poate apela pentru un timp scurt la metode care au mai fost folosite: învățământul online sau Săptămâna altfel, dar eu sper să nu fie cazul să ajungem acolo”, a spus Iohannis. El a precizat că, deocamdată, opinia epidemiologilor este că școala poate să înceapă.

”Din păcate boala nu este previzibilă și evoluția este imposibil de prezis. Noi am sperat acum două luni de zile să ajungem să avem sub 100 de cazuri pe zi, dar din păcate lucrurile au luat o cu totul altă turnură, și din vina unor politicieni. Chiar dacă este mai greu de așteptat, este bine să fim realiști și să fim pregătiți”, a mai spus președintele

CONTEXT

Ordinul comun semnat de miniștrii Monica Anisie și Nelu Tătaru, referitor la deschiderea școlilor, a fost publicat, marți seara, în Monitorul Oficial.

Ordinul poate fi citit, integral, aici.

Ministrul Educației, Monica Anisie și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au prezentat, într-o conferință de presă organizată la Colegiul Național Sf. Sava, ordinul comun pentru deschiderea școlilor din 14 septembrie.

Declarațiile celor doi miniștri:

Monica Anisie:

Am elaborart ghidurile metodologice, pentru organizarea activității în unitățile de învățământ. Sunt organizate pe fiecare nivel.

Profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor,

Veți regăsi debirocratizarea activității didactice.

Au fost elborate metodologiile pentru examenele naționale din anul școlar 2020-2021.

Astăzi vom deschide un portal de informare, intitulat educatiacontinua.edu.ro dedicat acestui an școlar.

Am decis să deschid o linie de Telverde la MEC, dedicată răspunsurilor adresate de părinți și elevi, ikar pentru directorii de unități de învățământ și pentru autoritățile publice locale care doresc să acceseze fonduri europene voi deschide o altă linie de Telverde pentru a veni în sprijinul acestora.

În ceea ce privește formarea profesorilor, pot să anunț că aproximativ 94.000 de profesori au fost deja formați. Ca măsură complementară, am realizat programul în parteneriat cu TVR, acea Teleșcoală dedicată profesorilor.

Cu toții ne dorim revenirea la cursuri în spațiul școlii. Cred că revenirea trebuie să reprezinte responsabilitatea noastră, a tuturor: a părinților, a elevilor, a profesorilor, a autorităților locale. Revenirea trebuie să reprezinte o asumare a întregii societăți.

Nelu Tătaru

Începând cu 15 mai, am mers pe drumul revenirii la o activitate cvasinormală.

1 septembrie vine o o serie de măsuri de revenire la o viață cvasinormală. Cea mai importantă este reînceperea anului școlar.

Efortul este comun: Guvern, elevi, părinți, profesori.

Sunt aceleași precauții pe care le menționam la începutul pandemiei: distanțare, spălat pe mâini, portul măștii.

Am plecat de la premisa că toți suntem de acord că procesul de învățământ, sistat. trebuie să înceapă. 

Pe 7 septembrie, INSP va face publică evaluarea epidemiologică șa fiecare unitate administrativ-teritorială. Fiecare va primi evaluarea după care se va face deschiderea anului școlar.

Pe 10 septembrie, conducerile unităților școlare vor prezenta DSP și ISJ scenariul după care s-au hotărât să înceapă.

Primordială este distanțarea de 1 m sau folosirea panourilor despărțitoarelor.

La fel, realizarea circuitelor, diferențierea orelor de pauze.

Nu va mai exista declarația pe proprie răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să aibă responsabilitatea triajului diferențial și, apoi, triajul epidemiologic.

Nicio decizie nu va fi liată fără să aibă acordul părintelui.

Copiii de până la 5 ani nu vor purta mască.

persoane infectate persoane infectate

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.