fbpx

EXCLUSIV Școlile vor putea decide ca ziua de 23 decembrie să nu fie cu prezență fizică, ci cu proiecte în familie

Photo 41620239 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Fiecare unitate școlară va avea dreptul de a decide ca ziua de 23 decembrie, ultima dinaintea vacanței de Crăciun, să nu se desfășoare cu prezență fizică, ci să fie dedicată activităților în familie.

Informația a fost transmisă în exclusivitate către Educație Privată de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Declarația acordată de ministrul Educației pentru Educație Privată:

Dată fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus pentru copii și cadre didactice, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic.
Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza de manieră nonformală și informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanța de sărbători.
Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/stock-photo-outdoor-family-choosing-christmas-tree-together-smiling-each-other-image41620239

2 comments

  1. Popescu Elena spune:

    Continuă bătaia de joc fata de părinții care muncesc. Un proiect în familie? Sa meargă părinții la muncă și copiii la școală! Seara să prezinte copiii ce au învățat la școală!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.