


Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București (UB) condamnă decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni, pe durata actualului mandat. Facultatea atrage atenția că accesul jurnaliștilor la informațiile de interes public este un drept, nu o favoare, și invocă prevederile Legii 544/2001 privind acreditarea reprezentanților presei.
„Libertatea presei nu se negociază”, transmite FJSC, într-o reacție publică în care condamnă orice încercare de limitare a accesului jurnaliștilor la informații și la instituțiile publice.
Facultatea subliniază că studenții săi învață că unul dintre rolurile esențiale ale jurnalistului este să pună întrebări, inclusiv incomode, iar autoritățile au obligația de a asigura accesul la informațiile de interes public.
„Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public spune clar, la Articolul 18, de exemplu, că autoritățile publice sunt obligate să acorde acreditare jurnaliștilor fără discriminare. Acreditarea poate fi refuzată sau retrasă numai pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității autorității publice și care nu privesc opiniile exprimate de jurnalist în presă”, precizează reprezentanții facultății.
FJSC cere autorităților publice să respecte legea și să garanteze accesul tuturor jurnaliștilor la sursele de informare publică.
„Ca instituție care formează generațiile viitoare de jurnaliști, le transmitem studenților noștri că presa liberă nu cere permisiunea de a pune întrebări și cerem autorităților publice să respecte litera și spiritul legii și să garanteze accesul tuturor jurnaliștilor, fără excepție, la sursele de informare publică”, se arată în mesaj.
Reacția Facultății de Jurnalism vine după ce președintele Nicușor Dan a anunțat, marți seară, la finalul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni, că jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai putea participa la conferințele de presă organizate în timpul actualului mandat.
Anunțul a venit după ce Vanghele l-a întrebat pe președinte cum comentează faptul că procurorul general Cristina Chiriac, numită în funcție de Nicușor Dan, ar fi votat împotriva sesizării Inspecției Judiciare pentru verificarea unei presupuse ingerințe care ar fi fost comisă chiar de ea.
„Este acest lucru parte din reformarea justiției pe care o propuneați cetățenilor români acum un an și jumătate?”, l-a întrebat jurnalistul.
În loc să răspundă la întrebare, președintele i-a reproșat lui Vanghele injuriile pe care acesta i le-ar fi adresat anterior și a anunțat că i-a interzis accesul la conferințele de presă de la Cotroceni.
„Față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniți la conferințe de presă la Palatul Cotroceni în acest mandat. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu, peste dispoziția mea, v-o comunic eu, dar dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări”, a declarat Nicușor Dan.
Ovidiu Vanghele este unul dintre jurnaliștii care au documentat cazul fostului episcop Cornel Onilă, condamnat definitiv pentru viol și alte agresiuni sexuale asupra unor elevi de seminar. Investigațiile jurnalistice au documentat și modul în care procuroarea Cristina Chiriac nu ar fi trimis la parchetul competent probe video care surprindeau abuzurile, acestea rămânând neinvestigate.
52% dintre români consideră că părinții trebuie să prevină violența în școli – sondaj INSCOP