


Profesorii evaluatori la Evaluarea Națională vor reanaliza lucrările pe care le-au corectat inițial, dacă între notele lor există diferențe de punctaj.
Prevederea face parte dintr-un proiect de modificare a metodologuei de examen, anunțat, azi, de Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit MEC, pentru Evaluarea Națională: la o diferență mai mare de un punct la limba și literatura română și limba și literatura maternă, respectiv de 0,50 puncte la matematică, între notele acordate de către cei doi profesori evaluatori, aceștia sunt notificați automat în vederea reanalizării punctajelor acordate, etapă nou introdusă în procesul de evaluare inițială.
În cazul în care diferența de notare se menține în urma reanalizei lucrării, lucrarea va fi transmisă automat și aleatoriu către alți doi profesori evaluatori pentru reevaluare.
„Precizăm și faptul că diferența între notele primilor 2 evaluatori la care lucrarea este transmisă automat în vederea reevaluare a scăzut de la 1 punct la 0,50 puncte, în cazul probei de matematică. Reamintim că, după validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele patru note, după eliminarea celor două note extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note-valori centrale”, transmite MEC.