BREAKING/ BAC 2027 începe mai devreme: Probele de competențe în aprilie, cele scrise în iunie

ID 4338334 | Calendar © Zhanat Aitkhozhin | Dreamstime.com

Ministerul Educației și Cercetării vrea să decaleze calendarul pentru examenul de bacalaureat din anul 2027.

Potrivit unui proiect transmis de minister, probele de competențe din cadrul BAC 2027 ar urma să fie susținute în luna aprilie și nu în vară, așa cum s-a întâmplat până acum. De asemenea, probele scrise vor avea loc la mijlocul lunii iunie, mai devreme decât de obicei.

Astfel, conform unui proiect publicat de minister în consultare, probele de competențe din cadrul bacalaureatului din anul 2027 vor avea loc în perioada 12-23 aprilie.

Probele scrise se vor desfășura în intervalul 14-18 iunie, iar afișarea rezultatelor finale (după contestații), în această formă de calendar, este programată pentru 1 iulie 2027.

Evaluarea Națională 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a 2026-2027 va avea loc în intervalul 22-25 iunie 2027.

MEC precizează că actuala propunere de calendare este fundamentată pe:

  • necesitatea de a ține cont de evoluția spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, ce pot afecta randamentul candidaților;

  • solicitările de a identifica o soluție funcțională care să permită încadrarea în termen a candidaților a căror înscriere în învățământul superior depinde de prezentarea diplomei de bacalaureat;

  • dozarea efortului candidaților care se pregătesc și de admiterea în învățământul superior, precum și al cadrelor didactice membre în mai multe comisii de organizare/desfășurare a examenelor.

Propunerea MEC de modificare a calendarului tradițional de BAC vine după ce, anul acesta, una dintre probele scrise a fost amânată cu o zi, decizie luată în premieră din cauza codului roșu de caniculă.

Potrivit Ministerului Educației, măsura decizia luată anul acesta a avut drept scop protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții mai bune de desfășurare a probei.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.