”Avem procente, avem valoare”

de Mirabela Amarandei, expert în Educație

Se vorbește mult despre evaluări zilele astea, e o perioadă propice pentru a discuta despre evaluări, sensul lor, obiectivele urmărite și finalitatea lor, în ansamblul sistemului național de educație preuniversitară.

De fapt, la ce sunt bune evaluările în educație? Oferă profesorului și, apoi, celor care fac politici în educație, o oglindă a progresului unui elev, sau al elevilor, de la momentul x la momentul y. Prin învățare nu înțelegeți, vă rog, memorare, ci înțelegerea și capacitatea de a folosi informații științifice, formarea unor competențe și abilități, formarea și cultivarea de valori și, de ce nu, dezvoltarea afectivă.

Acum, de ce sunt necesare simulările? Sau: sunt ele necesare? Discutabil. Dacă întreaga arhitectură pedagogică e făcută astfel încât să ajute elevii să progreseze, dacă testele sunt gândite astfel încât ele să măsoare realmente nivelul de cunoștințe, capacitatea elevilor de a utiliza informațiile, de a gândi critic, astfel încât profesorul să poată utiliza rezultatele testelor pentru a-și îmbunătăți metoda și pentru a stimula învățarea, nimic greșit aici. Dacă, însă, discutăm de niște simulări formale, greșit construite și ale căror rezultate nu folosesc nimănui – cu excepția unor comunicate de presă, a unor poziții publice ministeriale sau a știrilor de presă – atunci ele nu au niciun sens.

Ieri am asistat la o încercare de boicot a simulării din partea Consiliului Național al Elevilor, cu motivul just al impredictibilității deciziei Ministerului Educației și al politicii publice făcute ”pe genunchi”. Astăzi aflăm că atribuirea autorului unei poezii de la testul de limbă română a fost eronată.

Aș vrea să aduc în discuție aici câteva teme de reflecție, pe care le-am mai pomenit în diverse contexte.

Cine elaborează aceste subiecte? În mod formal, Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) face anual o selecție de cadre didactice, profesori care își depun candidatura pentru a face parte din acea comisie de elaborare a subiectelor pentru evaluările naționale. Just, până aici. Întreb, însă, mai mult retoric: cum îi pregătește Ministerul Educației pe acești profesori în știința evaluării pedagogice, astfel încât să nu mai existe nici bâlbe de genul celei de azi și nici arbitrariu în elaborarea și aplicarea testelor. Să fie asigurată o bună calitate a itemilor și o relevanță a acestor evaluări, în raport cu profilul dorit al absolvenților de școală primară, gimnaziu sau liceu.

Despre vulnerabilitatea mai sus menționată vorbește și OECD într-un studiu din 2017 asupra evaluării din educație. OECD vorbește despre un deficit de resurse umane al CNEE, dar și de pericolul unor evaluări cu itemi de slabă calitate, în condițiile în care modul în care rezultatele individuale servesc succesului elevului în sistemul școlar este definitoriu pentru preuniversitar.

De fapt, aici subliniez un fapt ironic, un dezechilibru frapant: resursa investită în evaluările naționale este infimă, pe când impactul lor în viața unui elev este crucial.

Și continui cu o altă temă: evaluare standardizată. Cu alte cuvinte, itemi elaborați științific, astfel încât să măsoare, pe grade diferite de dificultate, nivelul și progresul școlar. În momentul de față, Ministerul Educației nu pare să aibă o astfel de preocupare, deși inclusiv în 2016 a fost pusă această problemă pe masa celor de la CNEE – un program de formare a profesorilor care elaborează itemii. De altfel, propusesem atunci un ”corp național de profesori – experți în evaluare”. Nimic de felul acesta acum, facem în continuare subiecte după cum am învățat în facultate sau, dacă avem șansa unor profesori buni în comisii, ele pot avea un grad crescut de calitate.

Apoi, profesorii corectori. Ridic acum o problemă cu care ne confruntăm an de an, mai ales la bacalaureat – care are specificul lui. Imaginea cea mai grăitoare vine din diferențele pe care Ministerul ni le comunică între rezultatele preliminare și cele de după contestații. Vă amintiți, sunt și diferențe mai mari de 3 puncte între prima și cea de-a doua corectură. Ce spune asta? Că nu există un corp specializat, profesori corectori formați pentru asta, profesori în care statul să investească și pe ale căror competențe să le folosească. De fapt, dacă suntem onești până la capăt, trebuie să spunem că profesorii corectori sunt, de multe ori, luați cu arcanul de inspectoratele școlare. Pentru că plata unui asemenea efort este infimă, pe când responsabilitatea este mare. Nu mai spun de timpul petrecut în corectarea unei lucrări, în condițiile unui calendar destul de strâns. De ce? Din calcule contabile seci, fără prea mare grijă față de scopul în sine al evaluărilor.

Și ultimul lucru pe care aș vrea să îl menționez aici: cui servesc rezultatele evaluărilor, ce face statul, Ministerul Educației cu ele? Nimic. După ce trece valul emoțiilor, datele sunt puse frumos la păstrare, fără ca cineva să se aplece asupra nevoii de reforme reale.

Ce fac profesorii cu rezultatele la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a? Nimic, pentru că datele puse la dispoziție de inspectorate și de minister nu îi ajută să compare, să analizeze, să tragă concluzii. Au devenit un act oarecare în cea mai pură birocrație posibilă. Ce se întâmplă cu rezultatele evaluărilor naționale și ale bacalaureatului? Din punctul de vedere al Ministerului, e doar un moment de presă pe care trebuie să îl depășească.

Pentru cei aflați la conducerea ministerului, e un moment de cincinal, în care trebuie să dea bine în statistici. Avem procente, avem valoare: „Rezultatele obținute de elevi la examenele naționale arată că se impune intensificarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi pentru asigurarea succesului educațional al tuturor copiilor, inclusiv al copiilor din grupurile marginalizate social și în situație de risc de abandon şcolar, accesului egal al acestora la oportunități, drepturi și servicii din domeniul educațional, precum și pentru ameliorarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale” – reacția Ministerului Educației la boicotul Consiliului Național al Elevilor.

 Text preluat de pe Facebook, cu acordul autoarei