Universități din Grecia, modernizate cu bani donați de bănci

Universități din Grecia, modernizate cu bani donați de bănci
pexels.com

Principalele patru bănci din Grecia vor dona 160 de milioane de euro pentru renovarea și modernizarea infrastructurii a trei dintre cele mai importante universități ale țării, a anunțat vineri premierul Kyriakos Mitsotakis. Fondurile vor fi direcționate către Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena, Universitatea Aristotel din Salonic și Universitatea Națională Tehnică din Atena, potrivit News.ro.

Anunțul a fost făcut în urma unei reuniuni desfășurate la reședința oficială a premierului, Maximos Mansion, la care au participat reprezentanții conducerilor Alpha Bank, Eurobank, National Bank of Greece și Piraeus Bank.

Potrivit premierului elen, donația reprezintă o investiție majoră în infrastructura universitară și are ca obiectiv modernizarea campusurilor și a facilităților de învățământ ale celor trei instituții de învățământ superior.

Cele 160 de milioane de euro vor fi utilizate pentru lucrări de renovare și dezvoltare a infrastructurii universitare, într-un demers care urmărește îmbunătățirea condițiilor de studiu și cercetare.

Inițiativa reunește cele mai mari patru bănci din Grecia – Alpha Bank, Eurobank, National Bank of Greece și Piraeus Bank – și reprezintă una dintre cele mai importante contribuții private destinate sistemului public de învățământ superior din această țară.

Costreie: România și Grecia trebuie să coopereze în educație, cercetare și inteligență artificială

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.