fbpx

Lege în Italia. Fără vaccin, fără școală

„Regulile sunt acum simple: Fără vaccin, fără şcoală”, a anunțat, marți, ministrul italian al Sănătății, Giulia Grillo. Aceasta este consecința unei legi adoptate în Italia, potrivit căreia copiii neimunizați nu vor mai fi acceptați în unitățile de învățământ. Părinții au avut ca termen limită data de 11 martie, pentru a aduce documente care să ateste vaccinarea.

Noua lege a apărut pe fondul unei creşteri a numărului de cazuri de rujeolă, însă oficialii italieni afirmă că ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit de la introducerea noilor prevederi.

În baza aşa-numitei legi Lorenzin – denumită după fostul ministru al sănătăţii care a introdus noua legislaţie – copiii trebuie să primească o serie de imunizări obligatorii înainte de a merge la şcoală. Este vorba despre vaccinările pentru varicelă, poliomielită, rujeolă, oreion şi rubeolă.

Copiii cu vârsta sub şase ani vor fi excluşi din creşă şi grădiniţă dacă nu se face dovada vaccinării lor, precizează AGERPRES.

Părinţii riscă să fie amendaţi cu până la 500 de euro dacă îşi trimit la şcoală copiii nevaccinaţi. Copiilor sub şase ani li se poate refuza înscrierea la şcoală.

158.000 de elevi români frecventează şcoala în Italia: ei reprezintă cel mai numeros grup de tineri străini din sistemul de învăţământ din Peninsulă, se arată într-un raport al Centrului de Studii şi Cercetare IDOS.

Citește și

Decizie în cazul ”Patinuar”: Învățătorul Spiridon Andrieș a fost găsit vinovat. Părinții au spus adevărul

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.