fbpx

Zeci de profesori din Buzău au cerut să rămână la catedră, după ce s-au pensionat

Zeci de profesori din Buzău au cerut să rămână la catedră, după ce s-au pensionat. 69 de cadre didactice au primit acordul din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean de a rămâne la catedre în anul şcolar 2023 – 2024, potrivit Agerpres.

Motivele pentru care profesorii care ating vârsta de pensionare doresc să rămână în sistem sunt multiple, printre acestea aflându-se şi creşterea salariilor, potrivit Sindicatului Învăţământului Preuniversitar „Vasile Neacşu”.

Pe parcursul anului trecut, 53 de dascăli care au ieşit la pensie au solicitat să rămână în sistem, iar pentru anul şcolar viitor numărul pensionarilor care au depus cereri pentru menţinerea în activitate a crescut la 69. Disciplinele pentru care s-au depus cele mai multe cereri sunt cele aferente profilului real, dar şi pentru ocuparea unor posturi în învăţământul primar sau preşcolar.

„Referitor la situaţia privind cadrele didactice menţinute în activitate peste vârsta de pensionare, aceasta este reglementată de decizia Curţii Constituţionale şi Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2023 – 2024”, precizează Inspectoratul Şcolar Buzău, în urma unei solicitări Agerpres.

Cele mai multe solicitări pentru rămânerea în activitate peste vârsta de pensionare – an şcolar 2023 – 2024 au fost: profesor învăţământ primar – 22, profesor învăţământ preşcolar – 7, Fizică – 6, Matematică – 4, Limba şi literatura română – 3, Chimie – 2, informează Inspectoratul Şcolar Buzău.

1 comment

  1. cititor spune:

    sigur sunt situații diverse, dar
    după ce un titular iese la pensie și cere și pensie și prelungire activitate, postul lui se scoate la concursul de titularizare ?
    că dacă ramâne și titular și pensionar nu e corect

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.