Închide
de Simona Gherghe, jurnalistă și prezentatoare tv
Mama e ANCORA. Chiar si acum, la cei aproape 45 de ani ai mei.
Am admirat-o mereu. Calma, blânda, buna. Cea mai buna, așa cum își vede orice copil mama. Legătura mea cu ea e dintotdeauna foarte puternică. Mă simte de la primul “alo” si din primul schimb de priviri. Mi-aș dori sa pot sa am CALMUL ei. Eu nu mi-o amintesc pe mama ridicând vocea la mine, de lovit, nici n-ar fi conceput așa ceva. Asta nu înseamnă că nu se supăra, când o mai comiteam. Dar supărarea ei mă durea mai rău ca o palma. Asta aș vrea sa iau de la mama și lucrez la treaba asta mereu. Calmul.
Și-a dorit enorm nepoți. Și știu ca s-a rugat mult. Cred ca nașterea Anei a fost cel mai fericit moment din viața ei. Iar venirea lui Vlad a fost cel mai nesperat dar.
Si aici vine revelația mea. Mi-am dat seama ca eu am cunoscut-o cu adevărat pe mama, abia când am devenit, la rându-mi, mamă. Caci nu știu cum ar fi arătat viața noastră, in patru, fără ea. Mamaie ne învăța zilnic lecția RABDARII. Si din răbdarea ei fără margini cred ca vine și puterea de a face tot: se joacă cu cei mici, le citește povesti, le face cele mai bune gogoși și cele mai gustoase sarmale, îi iubește cum numai o bunica poate s-o facă. Și mai are grijă și de noi, ăștia mai mari. Niciodată nu se plânge. Noi, generația care mereu avem câte o problemă, nu-i așa ca nu putem concepe așa ceva? Dar cred că treaba asta vine și din viața grea pe care a avut-o.
Copil de la țară, a plecat de acasă, când avea 14 ani și ani de zile a stat prin gazde, până a terminat facultatea. Mama e psiholog, poate de asta are și o înțelegere mai aparte a lucrurilor. Și cred că anii adolescenței, când s-o fi simțit a nimănui, fără un loc pe care să-l știe “acasă”, o fac sa aibă și acum vise despre unde e casa ei. Si tot de aici bănuiesc ca a avut puterea sa-și lase casa de la Iași si sa se mute la București, să ne fie alături în creșterea nepoților. Iar vreme de cinci ani, cât a fost cu noi, a fost “proiectul” ei de suflet. Practic trăiește pentru Ana si Vlad. E oxigenul nostru. Copiii o iubesc enorm!
Iar eu nu știu/nu cred ca voi putea vreodată să-i mulțumesc pentru devotamentul ei, pentru iubirea nemărginită cu care ne înconjoară pe toți: pe cei mici, pe tataie, pe mine și pe Răzvan. Când eram mică, obișnuia sa-mi spună că eu sunt varianta ei îmbunătățită. Ei, eu spun acum că, atunci când voi fi “mare”, vreau să fiu ca MAMA.
Daca ați citit până acum, așteptând sfaturile mamei mele, o să vă dezamăgesc. Mama nu mi-a dat pilde. Mi-a dat și îmi dă fapte. Și cred ca acestea sunt mai puternice ca orice vorbă.
