fbpx

Valeriu Gheorghiță: Deschiderea școlilor nu va fi condiționată de vaccinare

Deschiderea școlilor nu va fi condiționată de vaccinarea cadrelor didactice, a declarat Valeriu Gheorghiță, șeful Comitetului Național de Vaccinare, la Digi 24.

El a adăugat că angajații din sistemul de învățământ vor avea prioritate la imunizare. ”Cadrele didactice și personalul din învățământ  vor avea prioritizare la vaccinare, în etapa a doua”, a spus Gheorghiță.

Declarațiile sale vin în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a corelat momentul în care școlile vor fi redeschise cu evoluția situației epidemiologice.

Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, pentru Educație Privată că posibilitatea ca școlile să se deschidă pe 11 ianuarie este una foarte redusă.

”Este foarte puțin probabil ca școlile să se deschidă pe 11 ianuarie. Trebuie să vedem evoluția situației epidemiologice în urma vacanței de iarnă”, a spus Cîmpeanu. ”11 ianuarie este doar o dată în  calendar, stabilită cu mult timp înainte. Trebuie să vedem situația de acum”, a adăugat ministrul Educației.

56,3% dintre angajații din învățământ chestionați într-un sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19. Pe de altă parte, 43,2% dintre repondenți afirmă că doresc revenirea la școală și la predarea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Peste 13.000 de angajați din învățământ au răspuns la chestionar.

Majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităților de învățământ și revenirea la predarea față în față. Astfel, peste 70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădinițelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare și I-IV să revină în clase;

70,6% sunt pentru redeschiderea școlilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au
răspuns că vor redeschiderea liceelor și școlilor profesionale.

În ceea ce privește categoria de vârstă, cei mai mulți dintre respondenți sunt în categoria de vârstă 40 – 49 ani (38,3%), urmează cei din categoria de vârstă 50 – 59 ani (23,3%) și cei din categoria 30 – 39 de ani (21,8%).

La întrebarea „În ce zonă predați?“ 49% dintre repondenți au spus că sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori plus Municipiul București; 21,7% predau într-un oraș; 29,3% în comune și sate.

deschiderea școlilor

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.