fbpx

Camera Deputaților a aprobat Legea rezidențiatului. Examenul va avea loc pe 8 decembrie

sursă foto: Ziarul de Iași

Camera Deputaților a aprobat în plen, cu unanimitate de voturi, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

„Proiectul (…) a fost adoptat marți, 29 octombrie, în regim de urgență, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și în plus față de corelările necesare privind posibilitatea efectuării rezidenţiatului inclusiv în cabinetele individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare ale ministerelor cu reţea proprie sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale, prevede eliminarea din procesul de rezidențiat a ministerului Educației. Astfel, ministerul Sănătății rămâne unicul decident în privința rezidențiatului. Modificarea este justificată prin faptul că rezidenţiatul reprezintă o formă de pregătire clinică şi practică profesională în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi este asigurată exclusiv de medici. De asemenea, conform noului act normativ, cifra de școlarizare pentru rezidențiat este cel puțin egală cu numărul de locuri reprezentând totalul absolvenților de medicină, medicină dentară și farmacie cu diplomă de licență din promoția anului în curs, stabilită prin ordin al ministrului Sănătății. În cazul în care numărul candidaților care promovează examenul de rezidențiat este mai mare decât cifra de școlarizare inițial anunțată, aceasta se va suplimenta până la repartiția candidaților, astfel încât toți candidații promovați să poată accesa un loc sau un post de rezidențiat. Conform proiectului adoptat astăzi, Ministerul Finanțelor asigură resursele financiare necesare școlarizării prin rezidențiat la nivelul cifrelor de școlarizare aprobate”, se arată într-un comunicat de presă emis de Grupul PSD din Camera Deputaților, citat de DCMedical.ro.

CONTEXT

Ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea a declarat, recent, că data de 8 decembrie, pentru care fusese amânat examenul programat inițial pe 16 noiembrie, nu este sigură.

La momentul anunțării deciziei de amânare, Pintea a explicat că această situație a fost generată de faptul că Ministerul Educației nu are un ministru interimar.

“Ne aflăm într-o situație fără precedent, să nu se poată organiza examenul de rezidențiat. 5.684 de absolvenți riscă să nu poată continua pregătirea”, spune Sorina Pintea.
 Sorina Pintea a adăugat că Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar, din cauza faptului că nu există în acest moment un ministru al Educației, examenul nu se poate desfășura la timp. Sorina Pintea a explicat că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a 7 ordine de ministru, dintre care 3 comune – Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Primul ordin comun vizează chiar metodologia examenului.