


Cornelia Popa-Stavri, vicepreședintă FSLI, afirmă că mai mult de două treimi din profesorii care predau în școlile din România au și alte tipuri de activități, pentru a-și susține financiar familiile.
”Eu cred că 70% dintre profesorii României sunt angrenați și în alte tipuri de activități, așa încât să își poată sprijini familia, să fie un pilon de rezistență în familia lor. Este destul de greu să supraviețuiești doar cu salariul de cadru didactic și să ai cumva și o poziție în societate, că nu poți să te prezinți oricum într o clasă cu atâția ochi îndreptați asupra ta”, a declarat Popa-Stavri în emisiunea ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
”Să îți permiți să mergi la un concert, la o piesă de teatru, să-ți procuri un document, un soft educațional, să-ți procuri o carte mai scumpă și așa mai departe. Sunt destul de multe cheltuieli dacă vrei să îți menții standardul profesional”, a argumentat șefa de sindicat.
”Eu cred că sprijinul trebuie dat educației în ansamblul ei și fiecărei persoane în parte. Noi ne angajăm față de membrii noștri de sindicat să îi sprijinim atunci când au nevoie, dar Guvernul României este obligat să gândească acele politici educaționale pentru bunul mers al școlii românești și pentru asigurarea stării de bine a cadrului didactic și a elevului”, a mai spus Cornelia Popa-Stavri.
Cei care dau meditatii poate ..dar sunt profesori care nu predau discipline de examen.
Eu am constatat, in timp ,că cei care lucrează în învătământ mai se ocupa de gradini moștenite de la părinti ,pe care le cultivă,realizeaza conserve de toamnă ,cu ajutorul carora completeaza meniul.
In scolile brand o mica parte din elevi,care au posibilitati materiale sunt dati la pregatire particulara la disciplinele de examen ,la anumiti profesori.