


Vasile Șteopoaie, șeful ISJ Bistrița, îi critică pe profesorii care se plâng că nubau resurse, dar care, atunci când le primesc, nu le folosesc.
„Ceea ce nu-mi place mie, pentru că a fost acel PNRR prin care s-au făcut dotări. Toate școlile s-au putut dota cu mobilier școlar, aparatură de laborator și așa mai departe. Și chiar am văzut, de exemplu, la Monor, niște kituri de laborator de științe foarte frumoase și erau și folosite. Era cazul fericit. Sunt școli în județ și bănuiesc și în țară care au primit, au fost cumpărate, stau bine-mersi în dulap, nu le folosește nimeni. Asta nu-mi place mie la profesori. În momentul în care până acum ne plângeam că n-avem materiale, n-avem resurse, acum că le avem, nu le folosim”, a declarat șeful ISJ Bistrița pentru publicația Timponline.
„Sunt platforme educaționale deosebite. În toate clasele sunt table interactive, proiectoare. E foarte ușor de făcut o lecție interactivă la disciplina la care se pretează. Poți să faci un tur virtual la geografie și așa mai departe. La biologie să vezi cum se intră în interiorul celulei.
Sunt tot felul de chestiuni care se pot face acolo unde se pretează. Dar nu se fac. Asta ne asumăm ca parte din vina noastră, deși s-au făcut cursurile formale. Dar trebuie să recunoaștem că cursurile s-au făcut doar pentru acea hârtie de care avem nevoie ca să avem anumite credite.
Și aș vrea să încerc, măcar în acest an școlar, având în vedere că am mai puține, adică nu am deloc ore, să merg mai mult prin școli și să încerc să impulsionez chestia asta, să folosim ceea ce avem ca să facem lecții cât mai atractiv”, a mainspus Vasile Șteopoaie.