Clasa de limba română din regiunea Odesa se redeschide. Cei șapte copii revin luni la cursuri

Clasa de limba română din regiunea Odesa se redeschide. Cei șapte copii revin luni la cursuri
Consulatul General al României la Odesa

Clasa I cu predare în limba română de la școala din Orlivka, regiunea Odesa, se redeschide, iar cei șapte copii înscriși vor relua cursurile luni, 21 septembrie. Decizia a fost luată de Consiliul Profesoral al școlii și aprobată ulterior de autoritatea locală din Reni, în urma unei vizite a reprezentantului Consulatului General al României la Odesa.

„Astăzi diplomația a învins. Avem din nou Clasa I de limbă română la Orlivka!”, a transmis Consulatul General al României la Odesa, vineri, potrivit News.ro.

Consulul gerant Claudiu Tătaru a revenit joi, 18 septembrie, la Orlivka/Cartal, pentru discuții privind găsirea unei soluții pentru continuarea educației în limba română a copiilor din comunitatea românească.

La întâlnire au participat reprezentanți ai administrației regionale și locale, conducerea școlii, părinții copiilor, reprezentanți ai presei locale și ai asociațiilor românești din regiunea Odesa. Printre oficialii prezenți s-au numărat Rodion Abashev, șeful Administrației Militare Raionale Ismail, primarul orașului Reni, Igor Plehov, Lilia Bondarenko, șefa secției de învățământ din Reni, și Olena Kaluian, directoarea școlii din Orlivka.

Clasa fusese închisă după doar patru zile

Clasa cu predare în limba română fusese deschisă la 1 septembrie, după mai multe luni de demersuri ale părinților, dar a fost închisă după numai patru zile de cursuri.

Părinții care își înscriseseră copiii în clasa română ar fi fost îndemnați să retragă cererile și să îi înscrie în clasa cu predare în limba ucraineană. Potrivit informațiilor apărute în presa din Moldova și Ucraina, părinții ar fi fost nevoiți să depună și să rescrie cererile de mai multe ori, inclusiv pentru a cincea oară înainte de începerea anului școlar.

Situația a determinat Ministerul Afacerilor Externe de la București să anunțe verificări, iar Consulatul General al României la Odesa a contactat autoritățile locale și regionale.

Ambasada Ucrainei la București anunțase că instituțiile ucrainene competente verifică circumstanțele cazului. Reprezentanții ambasadei au respins însă tentativele de a generaliza situația de la Orlivka la politica Ucrainei privind drepturile minorităților naționale și au susținut că statul ucrainean respectă drepturile educaționale ale acestora.

Soluție valabilă în actualul cadru educațional

Potrivit Consulatului României, redeschiderea clasei asigură continuitatea învățământului în limba română la Orlivka în cadrul actual al sistemului educațional.

Reprezentanța diplomatică precizează însă că schimbările prevăzute în sistemul de învățământ secundar ucrainean, care urmează să fie aplicate începând cu 1 septembrie 2027, oferă timp pentru identificarea unei soluții instituționale pe termen lung.

„Intervalul necesar pentru identificarea unei soluții durabile, la nivel instituțional, privind păstrarea și dezvoltarea învățământului în limba română pentru comunitatea istorică românească din Ucraina”, arată Consulatul României.

Ambasada Ucrainei verifică situația școlii cu predare în limba română, închisă subit

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.