Școlile care țin terenurile de sport închise în vacanță, amenințate cu amenzi de primarul Buzăului

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, amenință cu sancțiuni școlile și liceele care interzic sau îngreunează accesul copiilor pe terenurile de sport în timpul vacanței de vară. În municipiu, nouă unități de învățământ au introdus reguli care condiționează accesul de programări, rezervări sau declarații pe propria răspundere, iar edilul spune că astfel de restricții sunt „inacceptabile”.

„O să intervenim inclusiv cu amenzi, este dată și lege”, a declarat Constantin Toma, pentru Agerpres.

Poliția Locală Buzău a transmis Inspectoratului Școlar Județean o notă prin care solicită celor nouă instituții de învățământ să permită accesul gratuit al copiilor pe terenurile de sport exterioare, după orele de program, în zilele libere și în vacanțe.

Școlile cer rezervări și declarații pe propria răspundere

Poliția Locală a identificat mai multe prevederi pe care le consideră restrictive în regulamentele unităților de învățământ. Printre acestea se numără interzicerea anumitor sporturi, accesul exclusiv pe baza unei programări sau a unei rezervări prealabile și obligația de a completa declarații pe propria răspundere.

În unele cazuri, rezervările pot fi făcute cu cel mult 14 zile înainte, iar alte regulamente prevăd că accesul este permis numai dacă solicitarea este făcută cu cel puțin 48 de ore înainte și dacă minorii sunt însoțiți obligatoriu de un aparținător.

„Vă solicităm întocmirea unor regulamente care să permită, nu să restricționeze, accesul copiilor în mod gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare”, se arată în nota transmisă de Poliția Locală Buzău către ISJ.

Autoritatea locală invocă prevederile Legii 69/2000, potrivit cărora unitățile de învățământ, cluburile sportive școlare și universitare pun la dispoziția elevilor propriile baze sportive pentru a fi utilizate gratuit, în condițiile unor regulamente de funcționare.

Inspectoratul Școlar Județean Buzău precizează că terenurile de sport pot fi puse gratuit la dispoziția elevilor, însă accesul trebuie organizat prin regulamente care să respecte legislația și să nu pună în pericol siguranța copiilor.

„Poziția ISJ Buzău cu privire la accesul elevilor în curțile și terenurile de sport exterioare, pe perioada vacanțelor școlare, vizează aplicarea strictă a legislației în vigoare, dar și respectarea interesului superior al copilului, fără a pune în pericol siguranța acestuia”, a transmis inspectoratul, potrivit Agerpres.

„Trebuie să lase deschis acolo”

Primarul municipiului Buzău consideră că regulamentele care impun proceduri birocratice pentru accesul copiilor contravin scopului pentru care terenurile sunt puse la dispoziția comunității.

„O să intervenim inclusiv cu amenzi. (…) Există directori care fac tot felul de regulamente, să vină cu părinții la școală, să anunțe cu câteva ore înainte, este inacceptabil, nu sunt de acord cu așa ceva. Trebuie să lase deschis acolo, pe baza unui regulament, dar să se joace la liber”, a declarat edilul.

Toma a susținut că eventualele temeri legate de accidente sau de deteriorarea bunurilor nu justifică restricționarea accesului.

„Le e frică de faptul că se întâmplă vreun accident sau se sparge vreun geam, au și polițiști locali, este inacceptabil. Nu sunt de acord, sunt școli care dau drumul, dar și școli care nu. Nu suntem de acord, este și lege, am dat și hotărâre de consiliu”, a afirmat primarul, potrivit Agerpres.

12 grădinițe și creșe din Buzău rămân deschise în vacanța de vară

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.