Renunțarea la titlul de doctor trebuie să atragă și consecințe administrative, iar experții din noua Comisie care va evalua doctoratele trebuie aleși independent și nu în consultare cu universitățile. Sunt două dintre observațiile cheie transmise de Universitatea Babeș-Bolyai la Legile Educației, detaliate de Rectorul UBB, Daniel David, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.
Conducerea universității clujene a formulat două categorii de observații la Legea Educației pentru învățământul superior, pe care le-a transmis recent Ministerului Educației. Propunerile, care se întind pe aproape 40 de pagini, se împart în 2 categorii: una privind clarificarea și eliminarea confuziilor din textul de lege și o alta, împărțită pe alte patru categorii, care vizează patru puncte strategice care ar trebui îmbunătățite în noul cadrul legislativ, a explicat Daniel David. Acestea se referă la definirea universităților multiculturale, integritatea academică – rolul CNCTADU, fie și în format nou, respectiv renunțarea la titlul de doctor – continuarea carierei după vârsta de pensionare și performanța academică.
Principalele declarații ale lui Daniel David: