Închide
de Andi Cârlan, specialist în beneficii extrasalariale pentru angajați, activist și voluntar
„NU” – acest cuvânt scurt, simplu, eficient, care ne dă fiori pe șira spinării…
Și dacă, totuși, nu e chiar așa?
Se pare că, în medie, un copil îl aude de vreo 400 de ori pe zi. Șocant, nu? 🙂
Având doi copii, nu mi-e greu să fac o echivalare și să-mi dau seama că suntem cam pe acolo…
NU-ul ăsta are o mare putere asupra noastră. În copilărie ne cam limitează opțiunile și orizonturile care, la vârsta aceea, sunt absolut infinite.
Cu toate astea, copiii reușesc să ocolească NU-urile, cu agilitatea unei pantere, și uită de ele aproape instant. Mai mult, copiii mai au un mecanism de apărare, care se numește „DE CE?!?”. Joac-o p-asta, ca părinte 🙂
Mai târziu, ca adulți, ne cam pune în cap, cu toată maturitatea pe care ne lăudăm că o avem. Mai ales dacă vine de la o persoană cu autoritate asupra noastră, așa cum se întâmpla în copilărie.
Doar că acum nu mai sunt părinții, bunicii, profesorii, ci sunt clienții – după ce au primit oferta, șeful – după ce i-am cerut o mărire de salariu, soția – după ce ai întrebat-o dacă e ok să ieși cu băieții la bere :)))
În copilărie, NU-ul poate fi înlocuit cu variante pozitive, mai ușor de acceptat:
– mai stăm 5 minute și mergem vs. NU mai putem sta
– putem veni și altă dată vs. NU putem veni mâine
– acum, seara, poți mânca un fruct vs. NU ai voie ciocolată
– joacă-te cu sora ta fără să vă loviți vs. NU o lovi pe sora ta
Și lista poate continua, la nesfârșit.
Acum ceva timp am provocat o prietenă să-mi spună o negație pe care să nu o pot reformula pozitiv. Nu a reușit, dar extind provocarea către oricine crede că NU se poate 😛
În viața profesională, mai ales pentru cei care lucrează în vânzări, NU-ul este omniprezent. Și e perfect normal să fie așa. Cu toate astea, NU-ul ăsta are un impact atât de mare asupra multora, încăt le strică ziua sau săptămâna.
De multe ori, „nu” înseamnă, de fapt, „nu știu”, „nu acum”, „nu încă”. Ceea ce nu e rău deloc. În spatele unui NU agresiv se află adesea un omuleț defensiv.
Dacă privim „nu” ca pe un indiciu, nu ca pe un obstacol, și ne lăsăm ghidați de el, nu ne va spune ce nu se poate, ci ne va arăta pe unde să nu o luăm, ce să nu spunem, ce argumente să nu mai folosim, ca să ne atingem obiectivul.
Teama primirii unui „nu” ne paralizează mental mai tare decât primirea nu-ului, în sine. Ne face să nu abordăm un potențial client sau o persoană pe care am vrea să o invităm în oraș. Ne facem să nu aplicăm pentru un loc de muncă mai provocator sau să ne deschidem o afacere proprie.
Cum ar fi dacă am privi NU așa cum este el de fapt – un indiciu către drumul spre DA?
Pe Andi Cârlan îl puteți urmări pe blogul său sau pe pagina de Facebook
