


Subiectele primite de elevi la proba de Limba și literatura română la Evaluarea Națională 2026 au fost echilibrate și accesibile pentru cei care s-au pregătit constant pe parcursul anului școlar, consideră prof. dr. Claudia Andreea Lefter, profesoară la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași. Potrivit acesteia, nota maximă va fi obținută nu neapărat de cei mai talentați candidați, ci de elevii care au demonstrat atenție, consecvență și stăpânire de sine în timpul examenului.
Profesoara a apreciat, într-o declarație acordată Agerpres, că subiectele au fost bine calibrate și nu au inclus cerințe care să îi pună în dificultate pe elevii care au muncit constant. Ea a precizat că se aștepta la un grad de dificultate mai ridicat, inclusiv în zona textului poetic, însă acest lucru nu s-a confirmat.
„Subiectele au fost echilibrate. Mă așteptam la un subiect mai dificil, inclusiv în zona textului poetic, mesajul textului poetic, însă nu a fost cazul. Cred că notele vor fi foarte mari”, a declarat Claudia Andreea Lefter.
Potrivit profesoarei, departajarea între notele foarte bune și cele excelente se va face în principal la exercițiile de gramatică, în special la itemii 5, 6, 7 și 8, unde atenția la detalii poate face diferența de câteva zecimi.
„Nu au fost exerciții foarte dificile. Se bazau foarte mult pe atenția și ancorarea lor în exercițiu. Elevul care a lucrat pe tot parcursul anului și care a fost notat cu peste 8,50 la simulările organizate la nivel județean și național va lua fără doar și poate peste 8,50-9,00 și la Evaluarea Națională”, a explicat cadrul didactic.
Profesoara estimează că dificultățile întâmpinate de elevi la aceste exerciții nu vor fi majore, însă ele pot influența punctajul final cu până la 50-80 de sutimi.
De asemenea, Claudia Andreea Lefter consideră că rezultatele examenului vor reflecta în mare măsură munca depusă pe termen lung și capacitatea elevilor de a-și controla emoțiile în ziua probei.
„Diferența o va face un copil care a muncit în mod constant, nu neapărat un elev genial, ci un copil care a muncit, a fost atent, a avut exercițiul lucrului de la clasă și de acasă, implicarea și puterea de a-și stăpâni emoțiile”, a concluzionat profesoara.
Evaluarea Națională 2026 a debutat luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, examen ale cărui rezultate sunt așteptate cu interes de elevi și părinți, în contextul în care media obținută va conta decisiv în admiterea la liceu.
Baremele de rezolvare pentru proba de limba română de la EN 2026 au fost publicate