Lucian Ciolan, profesor de Politici educaționale și sociale și Metodologia cercetării la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei și prorector al Universității din Bucureşti, a declarat, la Euronews România, că programa învechită e departe de a reprezenta cea mai mare problemă a sistemului de învățământ.
„Eu aș spune că nu e asta cea mai mare problemă a sistemului. E departe de a fi cea mai mare problemă din sistem”, a declarat profesorul universitar, în cadrul emisiunii Euro Educația,
„Dacă ne uităm în studii și vedem cât de mare este influența curriculumului asupra calității învățării la copii, o să vedem că curriculumul e un factor care nu are o influență mare. Sunt alți factori cu influență mult mai mare decât curriculum, manualele pe care noi le-am transformat peste timp în biblii. De exemplu, interacțiunea dintre profesori și copil are o pondere net mai mare în calitatea învățării decât are programa școlară”, a adăugat profesorul universitar.
„Eu am încredere în profesori. Profesorii nu au nevoie de niște biblii după care să predea, dar ei nu se bucură, de fapt, de suficientă autonomie și, în același timp, de suficient sprijin, ca să-și facă treaba bine”, a mai spus cadrul universitar, în emisiunea citată.
Svv af dd gh sw jj dd ik ss hh ss