fbpx

Nu sunt profesori. Nici profesori de profesori

de Daniela Vișoianu, expertă în educație

Posturi libere profesori București, 2023, cu precizarea că pentru profesori (discipline) o normă poate fi alcătuită din mai multe posturi cu normă parțială. Adică e nevoie de mai puțini oameni decât nr. de posturi.
Cifrele sunt pentru rotunjite, posturile sunt complete/parțiale, cu viabilitate + 4 ani sau mai puțin

(analiză grosieră):

1️⃣ Educația timpurie este în deficit semnificativ de personal. Se confirmă ceea ce spun studiile: cu cât e mai mic copilul cu atât e mai greu de lucrat cu el. Este nevoie de mai mulți ani de formare solidă inițială, pentru ca munca efectivă să le fie mai ușoară acestor profesioniști cheie. Particular, în România, este nevoie de clarificat rolul/statutul și salarizarea „îngrijitoarelor”. Posturi de educatoare, educator-puericultor, profesor-educator = aproape 1450 ‼️

2️⃣ Urmează în topul celor căutați „învățătorii”, posturi vacante = 635;

3️⃣ Pe discipline, se confirmă ceea ce știm de ani de zile, la cea mai mare căutare este matematica, peste 420 de posturi. Vorbim doar despre București, repet, mediu urban cu oarece posibilități; Tratez tot aici problema profesorilor de informatică (cifra globală pentru info, TIC liceu si info si TIC gimanziu – sunt niște provocări aici pe angajabilitate) – 335 posturi.

4️⃣ Supriza este numărul de posturi de la „educație fizică și sport” – aproape 400.

5️⃣ Fizică, chimie, biologie, în ordine: aproape 390, aprox. 265 și aprox. 220 de posturi.

6️⃣ O mențiune specială pentru zona de „consiliere și educație specială” – mă așteptam la o nevoie mai mare. Am adunat posturile pentru disciplinele psihologie, sociologie, psihopedagogie, profesori în cabinete și sunt vacante 353 de posturi. Interesantă a fost alegerea de concurs pentru anul acesta: doar 24 de posturi de „profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică” (așa se cheama cf. Regulamentului ceea ce știe toată lumea ca fiind „consilier școlar”), DAR 112 profesori itineranți de sprijin – ceea ce confirmă presiunea familiilor pe includerea copiilor cu CES în învățământul de masă.

7️⃣ O ultimă mențiune pentru profesorii de limbi străine: „conduce” limba engleză cu 300 de posturi (299 am numărat eu).

📌 Din păcate nu am resurse/timp de analize mai ample, m-aș bucura ca datele de pe platforma de titularizare să fie încărcate corespunzător pe data.gov.ro;

– E destul de clar de ce nu s-a putut și nu se va putea face niciodată evaluarea aferentă gimnaziului conform prevederilor din LEN 1/2011, sau forme asemănătoare (!). Ce fel de egalitate să ai în sistem când sunt elevi de gimnaziu care nu au avut niciodată la clasă profesori CALIFICAȚI pentru anumite discipline? Nu, nu se poate rezolva cu meditații, că nu sunt suficienți profesori;

– E o prostie imensă să perseverăm în felul tradițional de angajare în sistemul de educație, în condițiile în care profilele generaționale s-au modificat. Există mai mult antrenament pentru autodeterminarea în carieră la generația Z și ei nu se așteaptă la posturi de titulari pe viață și nici nu și le mai doresc.

– E tot o prostie modul de constituire a catedrelor. Și o minciună – școlile mici oricum fac agregare de posturi pentru discipline diferite.

– Drama e și mai mare pe ruta alternativă (cea profesională). Formele actuale de angajare sunt DEPĂȘITE –ne încăpățânăm să căutăm profesor de confecții la Palatul Copiilor sau oameni pentru 256 de posturi de PROFESORI pentru economie, administrativ, comerți și servicii, antreprenoriat și educație financiară. În București, unde se pot dezvolta angajări part-time, consistente, bine livrate pe aceste domenii (dăăă….);

– Noua lege trebuie să fie cadrul pentru flexibilizarea angajării de profesioniști pentru disciplinele de specialitate de pe ruta alternativă (profesională). Aceasta le va permite acestora creșterea vitezei de introducere a unor noi profiluri/specializări.

– În ciuda cifrelor sunt puține posturi complete viabile pe o perioada mai mare de 4 ani. Dar, totuși, 26 de posturi pentru matematică… Ceea ce e foarte mult, în comparație cu situația pre-pandemie.

🔎 Concluzii:
– Nu sunt profesori;
– Nu sunt profesori de profesori;
– Formarea inițială are nevoie de reformă, focalizare pe nevoi și finanțare + programe consistente de retenție pentru primii 5 ani;
– Modelul de formare a catedrelor și tipurile de angajare sunt anacronice.
– Dacă la București realitatea are aceste cifre…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.