Președintele României, Nicușor Dan, le-a transmis profesorilor să fie mai prezenți în spațiile în care are loc dezbaterea publică, inclusiv pe rețelele de socializare, susținând că România riscă să ajungă să funcționeze în „două realități paralele” dacă mediul academic nu comunică suficient cu societatea. Șeful statului a făcut declarațiile joi, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Nicușor Dan a spus că una dintre principalele mize ale perioadei actuale este transformarea României într-o „societate a cunoașterii”, în care deciziile publice și raportarea cetățenilor la realitate să aibă la bază informații validate științific.
„Poate miza acestei perioade în societatea noastră este dacă reușim să fim o societate a cunoașterii, o societate în care deciziile sunt luate pe adevărurile științei, o societate în care raportarea cetățenilor la societate se face prin adevăruri care sunt recunoscute”, a afirmat președintele.
El a dat ca exemple raportarea la propria sănătate, care ar trebui să se bazeze pe cunoașterea medicală, și raportarea la trecutul României, care ar trebui să aibă la bază cercetarea istorică.
Realități paralele
Președintele a atras atenția că mediul academic nu trebuie să rămână izolat de spațiile în care oamenii își formează opiniile și discută despre subiectele de interes public.
„Dacă neglijăm să fim acolo unde societatea este, de exemplu, nouă milioane de români pe TikTok, atunci vom fi în două realități paralele”, a spus Nicușor Dan.
În opinia sa, în lipsa unei prezențe mai active a specialiștilor în spațiul public, direcția în care evoluează societatea poate fi influențată de persoane care nu au reperele necesare pentru a aborda teme precum istoria sau finanțele.
„Direcția în care societatea merge va fi influențată de oameni care nu au reperul istoric, care nu au reperul financiar și nu cred că asta e bine pentru societatea noastră”, a adăugat șeful statului.
Nicușor Dan a adresat acest îndemn în special cadrelor didactice, cărora le-a cerut să participe la dezbaterile care au loc în societate, inclusiv dincolo de activitatea academică propriu-zisă.
„Dincolo de activitatea profesională strictă, îndemnul meu este, pe specialitatea noastră, a fiecăruia, să ne manifestăm în locurile în care dezbaterea din societate există”, a transmis președintele.
Pentru studenți, mesajul președintelui a fost legat de folosirea cât mai bună a anilor de facultate. El și-a amintit un sfat primit de la profesorul său de doctorat, în perioada în care era student. „Nici nu îți dai seama cât timp ai”, își amintește Nicușor Dan că i-a spus profesorul său.
„Profitați de acești ani. Cunoașterea este una din cele mai mari bucurii ale vieții umane, dacă nu cea mai mare. Este un timp pe care îl aveți pentru a vă dezvolta, pentru a afla. Profitați de timpul ăsta cât puteți și mult succes tuturor!”, a încheiat președintele.
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate