


JURNAL DE CAMPIONI | YALE 2026
de Alina Negruțiu, profesoară
12 noiembrie | Opening Ceremony: Primele emoții, primele aventuri și alpacale!
Prima zi oficială la Tournament of Champions. Prima zi în care emoțiile au început să muște, iar Yale a devenit mai mult decât un nume pe care-l spunem la scriere creativă, vinerea după școală.
Pentru juniori, îmbrăcați în hainele de duminică, ziua a început cu agitație condimentată cu entuziasm și, bineînțeles, cu întrebarea care avea să devină picătura chinezească: „Doamna, unde sunteți?”
În program a fost Opening Ceremony, Yale Welcome, Scholar’s Scavenge și, spre seară, Scholar’s Social & Dinner. Patru momente, mai multe locuri la care să ajungem (deși destul de aproape unul de celălalt) și suficientă aventură cât să povestim la câteva generații de nepoți.
Battell Chapel ne-a amuțit câteva clipe cu vitralii spectaculoase, bănci de lemn și o atmosferă pe care fotografiile, oricât de frumoase, nu reușesc să o surprindă pe deplin. Sute de elevi din întreaga lume, adunați sub același acoperiș, cu emoții, speranțe și povești diferite.

Și printre ei, copiii noștri de la ICHB Colentina.
Acum sunt aici. La Yale.
Între timp, în culisele acestei zile minunate, s-a desfășurat o competiție paralelă. Una fără medalii, dar cu destulă adrenalină.
Un badge pierdut. Telefoane. Mesaje pe WhatsApp. Copii care se deplasau între două clădiri, centre de evvenimente. Întrebări, indicații, fotografii și încercări repetate de a stabili unde se află fiecare.
„Doamna, unde sunteți?”
„Noi am ajuns!”
„Ne vedem la banner!”
La un moment dat, grupul nostru de WhatsApp semăna mai degrabă cu un centru de coordonare a unei expediții decât cu o conversație între elevi și profesori.
Iar eu aveam și un training la care trebuia să particip. Pe care, evident, l-am ratat. Se pare că viața îți oferă uneori lecții practice exact când tu încerci să ajungi la cele teoretice.
Din fericire, copiii aveau alte preocupări, mult mai frumoase.
Yale, în noiembrie, este o poveste în sine. Atmosferă de Netflix, sneakerși cu palton, genți pline cu cărți, cardigane cu ursuleți alb-albaștri.
Au urmat fotografiile. Multe fotografii! Cu prietenii, cu echipa, cu clădirile.
Și, bineînțeles, cu alpaca!

Pentru că World Scholar’s Cup fără alpaca ar fi ca o dezbatere fără argumente. Pur și simplu nu se poate!
Scholar’s Scavenge le-a oferit copiilor ocazia să exploreze, să colaboreze și să cunoască elevi din alte țări (și un ban la Chipotle pentru unii dintre noi). Iar acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri la această competiție. Prieteniile se leagă firesc, conversațiile încep spontan, iar diferențele culturale devin motive de curiozitate și apropiere.
Spre seară, Scholar’s Social & Dinner a adus alte întâlniri, alte povești și, pentru mine, una dintre cele mai liniștitoare confirmări ale zilei, un mesaj simplu: „Present and eating!”
Copiii erau bine, mâncau, râdeau și se bucurau de experiență.
Privindu-i, mi-am amintit de ce merită toate orele de pregătire, toate emoțiile și toate micile aventuri logistice. Pentru că dincolo de medalii, trofee și clasamente, există aceste momente în care îi vezi crescând. Îi vezi mai independenți, mai curajoși, mai deschiși către lume.
Iar uneori, cele mai frumoase lecții nu se învață într-o sală de clasă, ci pe străzile unui oraș necunoscut, într-o conversație cu un copil din altă țară sau într-o zi plină de întâmplări pe care, peste ani, le vom povesti râzând.
Prima zi oficială s-a încheiat. Pe 13 noiembrie, juniorii se bucură de de pauză, iar seniorii noștri își încep propria aventură la Yale.
Schimbăm echipele, păstrăm emoțiile, ne menținem în același cadru narativ.
Și am sentimentul că Yale mai are multe surprize pregătite pentru noi! ❤️
💙 ICHB Colentina | World Scholar’s Cup | Tournament of Champions 2026