


Un tribunal din statul american New Mexico a obligat Meta să plătească încă 567 de milioane de dolari pentru că nu a protejat suficient copiii pe platformele sale, ridicând valoarea totală a sancțiunilor la 942 de milioane de dolari. În motivarea deciziei, judecătorul a afirmat că efectele rețelelor de socializare se răsfrâng asupra întregii societăți, afectând nu doar copiii, ci și familiile, școlile, spitalele și autoritățile. Instanța a impus, totodată, o serie de măsuri stricte pentru creșterea siguranței minorilor pe Facebook și Instagram.
Judecătorul Bryan Biedscheid a decis acordarea unei noi sancțiuni de 567 de milioane de dolari, care se adaugă amenzii de 375 de milioane de dolari stabilite anterior în același proces. Potrivit BBC, aceasta este cea mai mare sancțiune financiară aplicată până acum companiei Meta într-un dosar privind siguranța copiilor pe rețelele de socializare.
În motivarea hotărârii, judecătorul a comparat efectele platformelor Meta asupra copiilor cu poluarea produsă de o fabrică, apreciind că impactul negativ depășește mediul online și afectează familiile, școlile, sistemul medical și instituțiile publice.
Procesul a fost deschis în 2023 de procurorul general al statului New Mexico, care a acuzat Meta că a expus copiii la materiale cu caracter sexual și la riscul de a intra în contact cu prădători sexuali prin modul în care funcționează algoritmii de recomandare ai platformelor sale. În prima etapă a procesului, instanța a stabilit că compania a încălcat în mod repetat legislația statului privind practicile comerciale incorecte.
Judecătorul a dispus ca cei 567 de milioane de dolari să fie direcționați către un fond special destinat diminuării efectelor produse de platformele Meta asupra minorilor.
Aproximativ 420 de milioane de dolari vor finanța servicii de sănătate mintală și programe de tratament psihologic pentru copiii afectați. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru campanii de prevenire și pentru instruirea profesorilor, medicilor și altor specialiști în identificarea și gestionarea efectelor negative ale rețelelor de socializare.
Hotărârea obligă Meta să implementeze măsuri suplimentare de protecție pentru utilizatorii minori.
Compania trebuie să împiedice recomandarea conturilor copiilor către utilizatori adulți și să blocheze posibilitatea ca aceștia să le trimită mesaje private. Totodată, Meta va trebui să oprească distribuirea imaginilor cu nuditate între utilizatorii minori și să aplice o politică de toleranță zero față de adulții implicați în exploatarea sexuală a copiilor.
Instanța a mai dispus eliminarea afișării numărului de like-uri pentru utilizatorii sub 18 ani, dezactivarea notificărilor între orele 22:00 și 07:00 și în timpul programului școlar, precum și limitarea utilizării Facebook și Instagram la maximum 90 de ore pe lună, echivalentul a aproximativ trei ore pe zi.
Meta a anunțat că va contesta decizia, susținând că a investit deja în numeroase măsuri de siguranță dedicate adolescenților și că hotărârea instanței nu reflectă eforturile companiei.
Dosarul din New Mexico nu este însă singura provocare juridică pentru gigantul tehnologic. Săptămâna viitoare urmează să înceapă un nou proces în California, în care procurorii generali din aproape 30 de state americane acuză Meta de încălcarea legislației privind protecția vieții private și siguranța copiilor în mediul online.
Polonia, următoarea țară care vrea să scoată copiii de pe rețelele de socializare