Lider de sindicat: Noi acum nu ar trebui să discutăm despre bani

Sorin Țiplea, liderul sindicatului ”Didactica” din Vaslui, consideră că, în contextul noii legi a salarizării, discuțiile nu ar trebui să aibă ca subiect sume de bani.

”Noi acum nu ar trebui să discutăm despre sume. Nu ar trebui să discutăm despre bani. Pentru că rolul acestei legi a salarizării unitare, așa cum a fost clamat de întreaga clasă politică, a fost acela de a elimina inechitățile din sistemul bugetar. Prin urmare, este vorba de o corelare sau o intercorelare, dacă doriți, între toate sistemele bugetare, care asigură practic funcționarea statului român”, a declarat Sorin Țiplea, în emisiunea ”Starea Educației”, difuzată de Radio Iași.

În opinia liderului sindical, un principiu sănătos pentru discuțiile pe acest ar fi următorul: ”ca la nici o categorie socioprofesională, să zicem, de exemplu, la nivelul studiilor superioare, nu ar trebui să am un venit de ieșire din sistem, adică la vechimea maximă, la experiența maximă, mai mic decât un venit de intrare dintr-un alt sistem bugetar.”

”Ei, ce ni  se propune nouă în acest moment, ca să fac o comparație pe coeficienți și nu pe sume. Coeficientul 2.35 maximal pentru învățământ, inclusiv vechimea, care ne duce la 2.9, raportat cu intrarea în sistem, de exemplu, a unui judecător cu 0 ani vechime și cu un coeficient de 3.56, vedeți că un profesor după 25 de ani de vechime, are un salariu de ieșire în continuare cu mult mai mic. Pentru că făcând o comparație simplă, 2.90,  respectiv 3.56 înseamnă aproape 0.7 diferență, adică înseamnă aproape 2.800 de lei numai pe zona de intrare.

Prin urmare, tocmai acest tip de inechități ar trebui eliminate din sistemul de salarizare și abia pe urmă să discutăm despre sume, despre cât este valoarea coeficientului 1 sau valoarea de referință, cum se mai numește. Cu alte cuvinte, asta trebuie să facă acest nou sistem de salarizare, să reașeze toate aceste categorii socioprofesionale, pentru că toți contribuim, într-un fel sau în altul, la buna funcționare a statului român”, a explicat Sorin Țiplea.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.