fbpx

Librărie jefuită la Caracal. Doi suspecți au fost arestați

foto: Raphael Brasileiro/ pexels.com

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv marți, după ce au jefuit o librărie din Caracal. Suspecții au furat 400 de lei din casa de marcat și au agresat fizic o angajată, informează Poliția Olt.

La data de 29 august, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, au reţinut doi bărbaţi, cercetaţi pentru tâlhărie, conform unui comunicat al IPJ Olt citat de Agerpres, preluat de Digi24.

„În fapt, la data de 28 august, în jurul orei 19,20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Caracal, judeţul Olt, cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta librăriei în care îşi desfăşoară activitatea, de unde ar fi sustras o sumă de bani şi ar fi agresat fizic o altă femeie, din aceeaşi localitate”, arată sursa citată.

La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Caracal, care, din primele verificări, au stabilit faptul că doi bărbaţi ar fi pătruns în incinta unei librării, din municipiul Caracal, de unde ar fi sustras 400 de lei din casa de marcat a unităţii, iar, în încercarea de a recupera banii, o angajată ar fi fost agresată fizic de către unul dintre aceştia.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. În urma activităţilor investigativ-operative, poliţiştii au identificat doi bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii, în vârstă de 31, respectiv 42 de ani, ambii din municipiul Caracal, judeţul Olt.

Marţi, în urma probatoriului administrat, pe numele celor doi bărbaţi a fost emisă câte o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Ulterior, la aceeaşi dată, cei doi bărbaţi au fost prezentaţi Judecătoriei Caracal, care a admis propunerea parchetului şi a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de aceştia, se mai arată în comunicatul IPJ Olt.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.