


Un număr mare de elevi din Sibiu sunt înscriși la școli din municipiu pe baza vizelor de flotant, iar la una dintre unitățile de învățământ, majoritatea copiilor au reședința în oraș, nu domiciliul. Situația apare în clasamentul școlilor sibiene cu cei mai mulți elevi înscriși în aceste condiții, publicat de Turnul Sfatului.
Potrivit datelor centralizate de ISJ pentru anul școlar 2026-2027, Colegiul Național „Octavian Goga” este singura unitate de învățământ din clasamentul analizat în care elevii înscriși pe baza reședinței sunt mai numeroși decât cei care au domiciliul în circumscripția școlii.
Din cei 394 de elevi din ciclul primar, 205 au viză de flotant, ceea ce reprezintă 52% din total. Ceilalți 189 de elevi sunt înscriși pe baza domiciliului.
La clasa pregătitoare, situația este diferită: 31 dintre cei 78 de elevi au viză de flotant, în timp ce 47 sunt înscriși pe baza domiciliului. Diferența se modifică însă în clasele următoare, iar în clasa a IV-a sunt 51 de elevi cu reședința în circumscripție, față de 35 cu domiciliul.
Datele includ atât înscrierile inițiale, cât și transferurile.
În cifre absolute, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” se află pe primul loc. Unitatea de învățământ are 367 de elevi înscriși pe baza vizei de flotant, dintr-un total de 834 de elevi din ciclul primar.
Procentul este de 44%, mai mic decât cel înregistrat la Colegiul „Octavian Goga”, însă numărul elevilor cu reședința în circumscripție este considerabil mai mare.
La clasa a II-a, elevii cu flotant sunt chiar majoritari: 93 de copii sunt înscriși pe baza reședinței, în timp ce 67 au domiciliul în circumscripția școlii.
Pe locul al treilea se află Școala nr. 4, cu 223 de elevi înscriși cu flotant, reprezentând 40% din totalul celor 555 de elevi din ciclul primar.
Clasamentul școlilor cu cele mai mari procente de elevi înscriși cu viză de flotant poate fi consultat pe Turnul Sfatului.
Aveți cinci minute să vorbim despre Doamna Noastră, Viza de Flotant?