fbpx

EXCLUSIV Monica Anisie: ”Nu există nici măcar teoretic varianta anulării examenelor”

exclusiv

”Nu există nici măcar teoretic varianta anulării examenelor”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației, în exclusivitate pentru Educație Privată.

Declarația completă a ministrului:

”Nu există nici măcar teoretic varianta anulării examenelor, cum de altfel nu a existat vreodată o intenție de inghețare a anului școlar. La momentul acesta, nu există niciun motiv să ne gândim la așa ceva. Ministerul Educației Naționale pregătește, împreună cu Ministerul Sănătății, procedurile specifice pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor, pe bazxa ordinului comun care a fost deja emis.

Metodologiile sunt aprobate și publicate în Monitorul Oficial. Inspectoratele Școlare Județene și conducerile unităților de învățământ se pregătesc pentru redeschiderea școlilor. Inspectoratele colaborează cu Direcțiile de Sănătate Publică, pentru ca în fiecare unitate de învățământ să exiiste câte un cadru medical care va asigura permanența și triajul epidemiologic. Foarte multe unități de învățământ sunt deja pregătite și au luat măsurile necesare. Ministerul Educației și Cercetării se află în plină procedură de achiziție a măștilor. Am reluat procedura, în așa fel încât să fie totul pregătit la timp.  Copiii trebuie să respecte măsurile de prevenție.”

 

CONTEXT

Zece organizații importante de elevi, profesori, studenți și părinți, împreună cu Asociația Salvați Copiii au transmis un apel comun pentru susținerea examenelor naționale.

Textul integral al apelului:

Consiliul Național al Elevilor
Asociația Elevilor din Constanța
Asociația Vâlceană a Elevilor
Asociația Elevilor din Maramureș
Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ)
Organizația Salvați Copiii România
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“
Federația Națională Sindicală ALMA MATER

COMUNICAT COMUN

Ref: Susținerea examenelor naționale este o necesitate pentru asigurarea viitorului elevilor din România!

Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din Maramureș, Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ), Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ și Federația Națională Sindicală ALMA MATER trag un semnal de alarmă cu privire la dezinformarea apărută pe rețele de socializare și în mass-media, în ceea ce privește Evaluarea Națională și Bacalaureatul și solicită ferm, Guvernului României, ca examenele naționale să fie organizate în condiții de maximă siguranță.

Reprezentanții legitimi ai elevilor, studenților, părinților și ai cadrelor didactice consideră că anularea acestor examene și, implicit, echivalarea lor, nu reprezintă o soluție care să vină cu adevărat în sprijinul beneficiarilor primari ai educației.

Într-un sistem de învățământ preuniversitar, în care procesul de evaluare nu este unul unitar, existând o serie de discrepanțe, nu doar între unitățile de învățământ, ci chiar între clasele din cadrul aceleași școli, mediile obținute pe parcursul anilor nu pot substitui examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că, o serie de cadre didactice din învățământul preuniversitar continuă să folosească notarea drept un mijloc de coerciție.

Anularea examenului de Bacalaureat este o măsură fără precedent, care ar presupune acordarea diplomelor de Bacalaureat pentru toți elevii, absolvenți ai ciclului liceal, care au media generală din anii de studiu mai mare decât 6. Așadar, având în vedere argumentele menționate mai sus, în momentul de față nu există posibilitatea ierarhizării elevilor în baza acestor medii.

De asemenea, această măsură ar fi discriminatorie față de toți deținătorii unei diplome de Bacalaureat care au susținut acest examen în perioada 2011-2019, inclusiv.

Un alt argument care susține importanța organizării examenului de Bacalaureat este faptul că, există riscul major de a fi întreruptă măsura protecției speciale pentru copiii abandonați, întrucât diploma de Bacalaureat reprezintă o condiție pentru această măsură, așa cum relevă articolul 55, alineatul 2 din Legea 272/2004.

În spiritul echității și al garantării principiului egalității de șanse, se impune organizarea examenului de Bacalaureat, pentru a proteja și elevii care au optat pentru studiul în străinătate, diploma de Bacalaureat reprezentând o condiție esențială în acest proces de admitere. În plus, la nivel național, media la examenul de Bacalaureat a devenit criteriu de admitere pentru un număr semnificativ de facultăți și de universități.

Ne arătăm, pe această cale, dezamăgirea cu privire la dezinformarea realizată pe acest subiect și solicităm factorilor politici, cu fermitate, ca viitorul elevilor să nu mai fie subiectul acestor dezbateri neconcludente, deseori incorecte.

Menționăm faptul că datele de susținere a probelor scrise nu au fost modificate, ba chiar sunt cunoscute la nivel general de la începutul anului școlar în curs, reprezentând, de altfel, singura certitudine în acest sens. Mai mult decât atât, programele de examen au fost modificate, astfel încât, elevii vor fi evaluați doar pe baza materiei parcurse în semestrul I din clasa a XII-a şi a semestrului I din clasa a VIII-a, acest demers fiind o reușită a reprezentanților elevilor.

În cazul echivalării celor două examene, procesul de admitere la liceu sau în învățământul superior va fi unul dezechilibrat, urmând ca ocuparea locurilor să nu fie una cinstită, care să se bazeze în mod real pe capacitățile elevului.

În momentul de față, se impune organizarea unei evaluări standardizate, care să certifice competențele elevilor la finalul unui ciclu de studii și accederea într-un ciclu superior.

În calitate de reprezentanți legitimi a unor grupuri sociale de dimensiuni considerabile, susținem necesitatea unei dezbateri, care să pornească de la principiile educației incluzive de calitate, motiv pentru care ne exprimăm următoarele opinii:

  1. Educația nu se suspendă. De aceea, considerăm necesară continuarea procesului de învățare și susținerea examenelor în condiții de maximă siguranță;
  2. Statul român nu poate priva elevii de un an din viața lor, efect direct al măsurii de amânare a examenelor, amânarea putând fi o măsură luată doar din rațiuni epidemiologice, cu concursul specialiștilor epidemiologi);
  3. Nu putem gira crearea unor asemenea precedente periculoase, care să alimenteze neînvățarea și presiunea publică, în vederea suspendării sau amânării examenelor. 

exclusiv exclusiv exclusiv exclusiv

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.