fbpx

Doar 8 medici în cele 69 de unităţi de învăţământ din Braşov

foto: Facebook/ CN „Andrei Șaguna”

Școlile și grădinițele din municipiul Brașov au reînceput cursurile cu aceeași lipsă de personal în cabinetele medicale școlare. Autoritatea locală organizează concursurile de angajare în baza bugetului aprobat de Ministerul Sănătății, însă Alexandru Rafila susține altceva.

Există câte un asistent medical în fiecare unitate școlară, dar pe locație, nu în clădire, pentru că sunt școli care au mai multe corpuri de clădire, în oraș. Medici, însă, sunt mai mult lipsă. Potrivit datelor Direcției de Asistență Socială, care gestionează rețeaua de medicină școlară, în cele 28 de grădinițe și 41 de școli și licee din oraș sunt 69 de asistenți medicali și doar 8 medici. Aceștia din urmă merg în 2, 3 sau mai multe școli.

Organigrama minimă în rețeaua medicală școlară prevede 94 de posturi de asistenți medicali și 29 de medici, dar normativul Ministerului Sănătății presupune o altă organigramă.

„Conform normativului, noi ar trebui să funcționăm în rețeaua unităților de învățământ din municipiul Brașov cu 246 de cadre medicale. Noi funcționăm în acest moment cu un număr de 90 de persoane în unitățile de învățământ. Aceasta se datorează, pe de o parte, blocării concursurilor de recrutare a personalului în ultimii ani, în mod succesiv și, bineînțeles, asta are implicații în asigurarea finanțării din partea Ministerului Sănătății pentru salarizarea acestui personal”, a spus directorul DAS Brașov, Mariana Topoliceanu, pentru Radio România Brașov.

Altfel spus, Ministerul Sănătății este cel care dă banii pentru salariile cadrelor medicale. Autoritatea locală este cea care organizează concursurile de angajare, dar în baza bugetului aprobat de Minister. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține altceva.

„Ministerul are un anumit buget pe care îl transferă autorităților locale pentru plata personalului. Asta nu înseamnă că autoritățile locale nu pot să angajeze și peste acest buget pe care îl are Ministerul Sănătății. Deci, autoritatea locală poate să angajeze asistenți medical, medici, ca să completeze. Deci este o chestiune care ține de sănătatea comunității”, spune Rafila.

Până să angajeze personal nou, însă, autoritatea locală se vede nevoită să suplimenteze și eventualul deficit de fonduri ce apare pe final de an, până sunt făcute rectificările la nivel național.

„Pentru anul în curs, ca și exemplificare, deja suntem într-un deficit în acest moment de 1,5 milioane de lei, pentru salarizarea cadrelor medicale angajate deja în sistem, nu mai vorbim de absorbția de personal nou în sistem”, a mai spus Mariana Topoliceanu pentru Radio România Brașov.

Cei 1,5 milioane lei sunt pentru plata salariilor pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie. Pentru acești bani, aleșii locali vor trebui să aprobe o rectificare la nivel local, până va fi făcută rectificarea de la nivel național și să fie trimiși banii pentru autoritatea locală.

Șeful ISJ Brașov: E un trend național să avem un deficit de profesori de științe exacte

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.