Ziarul ”Național” a publicat, luni, o așa-zisă declarație a ministrului Educației, în care aceasta s-ar fi exprimat în termeni jignitori la adresa părinților.
”La sediul organizației PNL Sector 2, pe care Anisie o conduce, ministresa Educației a organizat o ședință, fără a respecta normele legale de distanțare socială). La această ședința, Anisie declarându-se nemulțumită de faptul că parcurile sunt pline de copiii, după data de 15 mai, a spus plină de năduf că: “Sunt părinți care sunt inconștienți și tâmpiți și ies cu copiii în parcuri și după aceea fac gălăgie că trebuie să vină la școală”, afirmă ziarul Național.
Așadar, dragi părinți ai elevilor din România, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării din țara unde voi toți plătiți taxe și impozite pentru că ai voștri copii să beneficieze de un sistem de învățământ sănătos și eficient, crede că sunteți “inconștienți și tâmpiți”. Asta doar pentru că ați “îndrăznit” să vă scoateți copiii la joacă în parcuri, după două luni de carantină.
Publicația nu citează o sursă pentru declarația atribuită ministrului și nu prezintă vreo înregistrare din care să reiasă că Monica Anisie a făcut, într-adevăr, o asemenea afirmație.
Contactată de Educație Privată, Monica Anisie a negat că ar fi spus vreodată așa ceva: ”Niciodată nu am spus așa ceva. Nici măcar nu am vorbit despre părinți la acea ședință! Este complet neadevărat. Nici măcar un cuvânt din acea declarație nu este real!”, a spus Anisie. Ea a adăugat că se gândește să dea în judecată resoectiva publicație.
Articolul apărut în ziarul Național a fost postat și pe pagina de Facebook a ziarului, de unde a fost distribuit de zeci de persoane.