Ce a scris pe foaia de examen o elevă care a participat la protestul #foaiagoală

O elevă de 17 ani care a participat la protestul #foaia goală, la simularea examenului de bacalaureat, a scris, în locul rezolvării subiectelor de examen, șase pagini de analiză a sistemului de învățământ.

Textul a fost dezvăluit pe Facebook chiar de mama ei. ”O lecție de viață pe care am învățat-o de la fiica mea de 17 ani…
Mi-aș dori să ajungă și la cei cărora le este adresată de fapt”, a scris Angi Varga, înainte de a posta fotografii cu foile de examen.

Iată câteva fragmente din ce a scris eleva:

„Stimați profesori, probabil ați înțeles deja că aceasta nu este o lucrare ca toate celelalte și că am ales să mă alătur protestului Consiliului Național al Elevilor, în loc să rezolv subiectul”

„De ce vrem să schimbăm sistemul de învățământ și am ales să protestăm astfel? Deoarece educația de azi îl formează pe omul de mâine, om pe care noi îl numim viitorul țării. Cât despre forma de protest, exact așa cum părinții noștri ies în stradă pentru abrogarea ordonanțelor de urgență, exact așa și noi am căutat o modalitate de a ne face auziți, pentru că știm că acum argumentul oamenilor mari este că suntem minori și că nu putem decide singuri, dar peste câteva luni sau un an, când terminăm clasa a XII-a, se presupune că suntem și noi adulți și putem lua decizii și fără ajutorul lor”.

”Rezolvând un subiect de bacalaureat, am citit un text despre libertatea presei la subiectul IB și aveam ca cerință să scriu un text argumentativ în legătură cu importanța acestui subiect în ziua de azi. Textul pe care l-am citit era preluat dintr-o revistă, iar acel articol avea titlul <Se poate și mai rău>. Nu vreau să vorbesc despre tot ce conținea textul, dar ideea e că nu vreau ca în România să fie mai rău. Avem libertatea presei, avem libertate de exprimare, avem mijloace prin care putem face schimbări care par science-fiction acum.

Avem oameni deschiși la minte, avem oameni care speră, avem un viitor.”

”Ar fi cazul să nu mai putem spune că <O scrisoare pierdută>, de Ion Luca Caragiale este o operă care aparține genului dramatic și care descrie nu doar politica vremii, ci și pe cea actuală. Ar fi cazul să demonstrăm că nu mai suntem ca pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu și cei cu defecte patologice nu mai au ce căuta în conducerea țării.”

„Ei bine, eu am decis. Am decis că nu mai vreau să se facă modificări în timpul anului școlar și să mă afecteze, am decis că vreau ca școala să îmi dezvolte mai mult decât competitivitatea, am decis să protestez pentru că fiecare om contează și am decis că țara asta poate avea un viitor mai bun dacă luptăm pentru asta”.

Pe una dintre filele lucrării, profesorul care a citit textul elevei a simțit nevoia să menționeze cu roșu: ”🙂 am citit”.

Pe ultima foaie de examen, apare o altă observație, scrisă tot cu roșu: ”foarte bine argumentat și concis”.

Nota primită de elevă pentru această ”lucrare” a fost 1.