


Ștefan Pălărie, senator USR, afirmă că modul în care au fost schimbați șefii de ISJ-uri de către ministrul delegat Sorin Ionescu (PSD) amintește de metoda „noaptea ca hoții”, folosită la OUG 13, în anul 2017.
„Noaptea ca hoții” a fost una dintre expresiile care au descris în spațiul public adoptarea OUG 13 de către Guvernul Grindeanu, moment care a declanșat proteste uriașe.
„Domnul Ionescu a spus că se va ocupa de <<urgențele și prioritățile din învățământ>>. Spunea cum se gândește la elevi. Vedem, azi, ce priorități are de fapt acest domn de la PSD: vineri seara (un fel de noaptea ca hoții, dar mai rafinat, făcut vineri ca și cum noi toți ceilalți nu vedem) a schimbat din pix mai mulți inspectorii școlari – evident, fără vreun concurs și tot evident, cu oamenii de partid. Numiri politice, ca-n Manualul de Politizare al Pesedistului.
Promisiunile frumoase ale directorului de la școala din Timișoara se spulberă în nici 2 săptămâni. Atât poate PSD și ne pregătim să mai vedem astfel de abuzuri și să ne luptăm cu ele. Fiți cu ochii în patru”, a transmis Pălărie.
Mai mulți inspectori generali numiți de PNL au aflat, vineri, că sunt eliberați din funcție prin decizie a ministrului delegat Sorin Ionescu.
Printre județele în care a fost operată această schimbare se numără Caraș Severin, Suceava, Vâlcea, Dâmbovița și Hunedoara.
Există și alte județe unde șefii de ISJ-uri sunt, încă, persoane numite de PNL, de exemplu Iași, însă, în legătură cu acestea nu au apărut, deocamdată, informații despre înlocuiri. Din informațiile Educație Privată, este posibil să urmeze un al doilea val de schimbări din funcții.