Clasa ”zero” în Suedia: ”Fiecare copil e unic, de aceea se pune un accent deosebit pe momentul trecerii din sânul grădiniței la școală”

de Lia Stoica, profesoară de preșcoală în Suedia

Am văzut și eu ieri că madam Andronescu se apucă iar de revoluționat învățământul românesc, una din măsuri fiind eliminarea clasei pregătitoare sau clasa zero, la nici 7 ani de la introducerea în sistemul școlar, din ce am citit singurul motiv fiind ca zero sună negativ. Eu aș fi curioasă să aflu și să citesc ce studii și analize stau la baza unei astfel de decizii.
De ce e un subiect care mă interesează? În Suedia sunt profesor de preșcoală (aici așa se cheamă grădinița, care e pentru copii de 1-5 ani) și lucrez în acest moment cu al treilea grup de copii care anul ăsta împlinesc 6 ani și vor începe din toamna clasa de preșcoală (care s-a chemat și aici clasa zero), în cadrul școlilor, an considerat extrem de important pentru dezvoltarea copiilor în vederea începerii clasei I. Din anii 90, în Suedia s-a implementat această formă școlară, clasa preșcolară pentru copiii de 6 ani, neobligatorie (dar la care, din primul an, au fost înscriși peste 90% din copii), din 2018 este obligatorie, parte din cei 10 ani obligatorii de școală. Este considerată un pod care leagă anii de preșcoală (grădiniță), unde dezvoltarea copiilor se bazează pe împletirea dintre îngrijire, joc și învățare (copiilor li se stimulează curiozitatea și interesul pentru litere, citit, aptitudini matematice, etc dar fără obiective clar definite – copiii nu trebuie să “bifeze” anumite competențe și niveluri de cunoștințe, activitățile sunt planificate și analizate, dar se pornește de la interesul copiilor pentru un anumit subiect și nu există plan de lecție, obiectiv clar definit și cu așteptări ca cei mici să învețe X sau Y), cu primii ani de școală (unde există anumite obiective de atins, nivel de cunoștințe ce ar trebui acumulate de copii, o structură mai rigidă, materii, ore de studiu, teme, etc).

În Curriculum pentru clasa preșcolară, printre activități creative, științifice, de dezvoltare a limbii și aptitudinilor matematice, tehnice și estetice, se subliniază importanța jocului în dezvoltarea cognitivă și socială a copiilor. În jurul vârstei de 6 ani copiii ajung la ceea ce se numește conștientizare lingvistică sau metalingvistică. Ceea ce înseamnă că trec de la a înțelege ce înseamnă un cuvânt sau o propoziție și de la a scrie litere strict ca desene, la cum sună cuvintele și ce forme pot lua cuvintele și propozițiile, cum sunetele pot fi reprezentate în simboluri și litere și cum se leagă pentru a forma cuvinte scrise. Asta este baza învățării naturale a cititului și scrisului. Un an în care copiii să învețe prin joc cum se leagă sunetele de simboluri și litere, cum sunetele au o reprezentare vizuală în cuvinte tipărite pe hârtie sau scrise pe o table sau în nisip, de unde începe scrisul pe o pagină, fără stresul și presiunea atingerii anumitor competente este esențial pentru dezvoltarea conștientizării fonologice, a abilității de a înțelege un text și a putea povesti ce s-a înțeles din acel text. În timpul jocurilor, copiii își folosesc fantezia și creativitatea pentru a-și dezvolta atât abilitățile sociale, cât și cele legate de comunicare, găsit soluții care au baza matematică sau tehnică, astfel încât a le oferi copiilor posibilitatea de a se juca într-un cadru pedagogic duce la consolidarea și dezvoltarea cunoștințelor cognitive, cât și la dezvoltarea lor ca ființe sociale care pot funcționa atât individual, cât și în grup.

Un alt aspect de importanță majoră pentru dezvoltarea copiilor este tranziția socială de la grupul de copii și educatori, plus modul de organizare a activităților și mediul care le-au marcat existența timp de câțiva ani în grădiniță la noul grup de copii, noii pedagogi și noul mediul școlar. Copiii care trec din grădiniță la școală sunt în faze diferite de dezvoltare, unii au împlinit 6 ani în ianuarie, alții împlinesc în decembrie, aproape un an diferență este enorm la vârsta asta. Unii încă mai au nevoie de ajutor la toaletă, dacă la grădiniță nu e o mare dramă dacă mai fac pe ei, în contextul școlar un astfel de incident poate fi o catastrofă pentru încrederea personală a copilului.

În Suedia, majoritatea copiilor merg la preșcoală (grădiniță), apoi la școală în clasa preșcolară și mai departe în ciclul primar, în zona în care locuiesc, așa că e destul de obișnuit ca din grupa de preșcoală să aibă colegi și în clasa preșcolară, și apoi mai departe, câțiva din vechii colegi. Dar și mulți necunoscuți. Fiecare copil este unic. De aceea se pune un accent deosebit pe momentul trecerii din sânul grădiniței la școală. Eu, ca profesor de preșcoală, am datoria de a-i face tranziția asta cât mai ușoară fiecărui copil din grupa mea care la toamnă va începe clasa preșcolară. Cum? În primul rând, avem întâlniri cu viitorii profesori ai copiilor de la fiecare școală unde vor începe. Discutăm fiecare copil în parte, ce nevoi are fiecare, cum am lucrat cu copiii individual și în grup, apoi mergem cu copiii în vizită la școala unde vizitează sălile de clasă, își cunosc viitorii profesori, fac mici activități, au primul contact cu unii din viitorii colegi. Părinții merg și ei o dată cu copilul lor într-o astfel de vizită. În același timp, noi la grădinița intervievam copiii despre ce le place, ce nu prea le place, cam ce cred ei că pot foarte bine și ce ar vrea să mai învețe, cum se simt în fața unei astfel de schimbări majore.
La 6 ani (sau aproape 6 ani), copiii au încă mare nevoie de a se atașa de adulți, cât și de îngrijire, joacă fiind încă extrem de importantă, iar a le oferi aceste lucruri la scurt timp după ce se rup de grădinița unde acestea au fost baza reprezintă o condiție esențială pentru ca acești copii să simtă că vor să meargă la școală, că e și locul lor acolo, că e ceva bun pentru ei, că profesorii planifică activități interesante și distractive la care pot toți lua parte, indiferent de nivelul cognitiv la care se află în momentul intrării în clasa preșcolară. Un an de clasă preșcolară, o trecere firească de la mediul grădiniței la cel școlar poate face diferența dintre un școlar de 7 ani sau aproape 7 care a învățat în timp anumite reguli de disciplină, stat mai mult timp fără să se miște prea mult, cum să se concentreze pe ce i se spune și ce are de învățat și un elev care nu înțelege de ce dintr-odată trebuie să stea în banca nemișcat, de ce nu are voie să spună ce îi trece prin cap, de ce nu mai e lăsat să fie copil și să se joace.