Închide
De ce și-a pierdut prestigiul profesorul român – listă de motive
de Alexandra Chirea, profesoară de limba franceză
Ma mananca limba, prieteni, nu pot sa ma abtin nici macar in ultima mea zi de vacanta. Am citit la primul profesor pentru invatamantul primar al tarii ca cica s-a pierdut tot prestigiul profesorului. Cand? De fiecare data cand munca lui a fost redusa la cateva ore petrecute in clasa, cand i s-a cerut sa raspunda pentru ce nu functioneaza in scoala, cand nu i s-a oferit sprijin si, mai ales cand nu i s-a oferit respectul de care avea nevoie.
Carevasazica, zice domnul profesor pentru invatamantul primar, nu s a pierdut prestigiul intr-o zi si nici dintr-un singur motiv. Abia aici sunt si io de acord cu domnul profesor pentru invatamantul primar. Si vreau sa fac si io o lista, nu pretind a fi exhaustiva, despre cand si de ce si-a pierdut respectul profesorul roman. Asadar, profesorul si-a pierdut prestigiul/respectul pas cu pas, ca sa il citez si pe primul profesor de fizica al tarii:
– de fiecare data cand a ajuns la 8.20, la 8.30, la 8.40 la ora de la 8 si copiii l-au asteptat in clasa, ba chiar le-a pus si absente, ca el e boss si vine cand vrea muschii lui
– de fiecare data cand profesorul nu a aparut la ora de la 8, fara sa ii anunte pe copii de ce si fara sa le spuna sa nu vina ca prostii degeaba
– de fiecare data cand le-a dat mesaj sa plece acasa
– de fiecare data cand lectia nu s-a predat la tabla, ci s-a dat de copiat din carte in timpul orei
– de fiecare data cand a facut diferente intre copii, cand a dat note mai mari lui X ca e copilul lui Y
– de fiecare data cand nu a facut nimic la ora ca sa-i vina copiii la meditatii si a dat note mai mari celor pe care ii pregatea in privat
– de fiecare data cand nu a fost in stare sa justifice de ce a dat o nota sau alta
– de fiecare data cand copilul a ajuns cu o ora, doua sau trei mai devreme acasa pentru ca domnul profesor era un pic obosit si s-a dus sa se culce (am auzit io cu urechile mele asta)
– de fiecare data cand nu a pus absente si a acceptat, tacit, sa plece toata clasa
– de fiecare data cand le-a spus ca ii anunta el cand sa vina la ora lui, pana atunci, stau acasa, ca e prima ora si sa nu vina degeaba
– de fiecare data cand a facut excursii si si-a bagat banii in buzunar din gratuitatile oferite copiilor
– de fiecare data cand a comandat auxiliare sau manuale si si-a bagat in buzunar discountul oferit de edituri
– de fiecare data cand a avut pretentia la cadouri, iar daca nu a avut-o, le-a acceptat tacit, incurajand aceste practici
– de fiecare data cand a luat cadou de la copilul in stare de corigenta si apoi s-a simtit obligat sa il treaca si a dat vina pe sistem, ca uite, dom’le, nu poti sa lasi corigenti
– de fiecare data cand a trecut un copil de frica sa nu il dea in judecata parintii (pai nu eu stiu mai bine ca parintii? De ce sa imi fie frica?)
– de fiecare data cand a apelat la parinti sa il ajute cu ceva, bineinteles, fara bani, un consult, par exemple, si apoi nu a putut sa ii mai certe prea tare copilul, ca trebuia sa intoarca favorul primit (si apare iar placa cu nu ii mai poti certa, dom’le, in ziua de azi!)
– de fiecare data cand nu a stiut sa gestioneze o discutie cu parintii si a raspuns pasiv-agresiv, victimizandu-se cu fiecare cuvant si atacand ca Hagi, sperand sa obtina o comunicare buna cu parintii
– de fiecare data cand una a spus si alta a facut
– de fiecare data cand a pus note din burta, la oral, dupa mercur retrograd sau dupa moaca copilului
– de fiecare data cand a intrat in clasa plin de draci si s-a razbunat pe copii
– de fiecare data cand, in pandemie, copiii au asteptat in online un profesor care pur si simplu nu voia sa intre, ca era sub demnitatea lui (parintii vedeau asta, multi erau si ei acasa)
– de fiecare data cand, in pandemie, cu camera deschisa, curgeau apelativele de „sunteti prosti”, nebanuind ca, looogic, mai sunt si parinti in spatele calculatoarelor care ii aud si ii vad cum fac, ba chiar ii si inregistreaza
– de fiecare data cand preda online si impaturea sarmale, cu camera deschisa
– de fiecare data cand nu reusea sa intre in online, dar isi lua salariul intreg (asa cum, daca nu vine fizic la ore, salariul tot intreg il ia)
– de fiecare data cand nu a impus reguli clare, cand s-a tras de sireturi cu parintii si a acceptat favoruri, iar apoi s-a frustrat ca nu a putut sa ii scada copilului nota la purtare si s-a simtit in imposibilitatea de a fi cu adevarat profesor
Cam la asta m-am gandit io asa, in fuga, iar toate cele de mai sus sunt cazuri pe care le stiu io personal, nu din povesti de pe internet. In mod evident, toate aceste cazuri sunt o problema si duc la pierderea respectului pentru ca sunt repetitive. Oricui in viata asta i s-a intamplat sa intarzie, sa ii fie rau sau sa trebuiasca sa ajunga la doctor. De aici pana la ce v-am povestit io e cale lunga si urata, iarr consecintele sunt inerente, fix cele pe care le deplange o breasla intreaga. Cine poate sa-i redea profesorului respectul pe care l-a pierdut pas cu pas? Chiar el. Prin propria lui conduita. Trebuie doar sa inceapa sa fie profesor. Nimeni nu o va putea face in locul lui. Sistemul de invatamant suntem NOI. Noi putem muta muntii din loc. Da’ noi bataim din picior la catedra, sa vina, dom’le, sa intre cineva cu respectu’ in clasa si sa NI-L DEA. Eu zic sa incepem noi primii sa ne respectam profesia. Va veni si respectul celor din jur. Asa cum este, de fapt, si firesc sa intample.