Daniel David a revenit din concediu după patru zile

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, s-a întors luni, 4 august, din concediul de odihnă și a avut o primă întâlnire oficială cu reprezentanții celor trei mari federații...

SNSPA confirmă plecarea lui Pieleanu și nu comentează amenințările fostului profesor

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a confirmat, printr-un comunicat oficial publicat pe site, luni, că raporturile de muncă dintre instituție și sociologul Marius...

Marius Pieleanu pleacă de la SNSPA și amenință cu procese

Sociologul Marius Pieleanu și-a încheiat colaborarea cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), după aproape 23 de ani de activitate. El susține că decizia nu...

Sindicaliștii din învățământ protestează în fața Ministerului Educației pentru a patra zi consecutiv

Sediul Ministerului Educației și Cercetării este, pentru a patra zi consecutiv, locul unde sindicaliștii din învățământ își exprimă public nemulțumirile. Pichetele organizate de cele...

Dragă „băiat obișnuit care înoată repede”, bun-venit înapoi acasă! – mesajul UB pentru David Popovici

Universitatea din București a transmis un mesaj de felicitări pentru David Popovici, care a câștigat două medalii de aur la Campionatul Mondial din Singapore.   În postarea publicată pe...

Ideea că clasele din România sunt supraaglomerate e un mit, afirmă grupul civic „Părinții cer schimbare”

Grupul civic „Părinții cer schimbare” a publicat o analiză din care reiese că ideea conform căreia clasele din România sunt supraaglomerate e un mit. Potrivit analizei care a fost...

Trump taie fondurile de cercetare acordate Universității din California

Administrația Trump a suspendat Universității din California, Los Angeles (UCLA), finanțările federale pentru cercetare, invocând acuzații grave de antisemitism. Decizia ar putea afecta...

Un procuror a distrus intenționat declarația unui preot care a recunoscut că a abuzat o elevă

Procurorul Nicolae Valerian Cuzi de la Parchetul Judecătoriei Galați a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului General. El este acuzat că a...

SNSPA lansează un apel public pentru strângerea de dovezi în cazul Pieleanu

Facultatea de Științe Politice (FSP) din cadrul SNSPA reacționează public la acuzațiile aduse profesorului Marius Pieleanu, după investigația publicată de Snoop, în care aproximativ 40 de...

O profesoară de la SNSPA se alătură protestului studentelor: „Nu mă simt în siguranță în această instituție”

O profesoară de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) s-a alăturat protestului organizat de studenți împotriva unor cadre didactice acuzate de hărțuire sexuală....