fbpx

Cât de pregătiți sunt profesorii și educatorii să intervină în cazul unui incident?

Photo 215366854 / Child Choke © Igor Tsarev | Dreamstime.com

de Lia Stoica, profesoară cu experiență de predare în Suedia

Citind pe Educație Privată despre un incident la o școală din Tecuci unde o elevă de 6 ani a sărit pe geam de la etajul 1 pentru că s-a speriat că a fost încuiată din greșeală în clasa (fetiță a fost prinsă de un alt cadru didactic, a avut o ușoară lovitură la genunchi, a fost dusă la spital, apoi preluată de părinți și un psiholog, la școală se face anchetă), mi-am adus aminte de toate incidentele și accidentele la care am luat parte direct și indirect în anii de lucrat că profesor de grădiniță în Suedia. Amintiri deloc plăcute, dar care mă vor urmări până mor. 

În Suedia aveam la fiecare grădiniță la care am lucrat (același lucru se întâmplă și în școli) proceduri și plan de reacție și prevenție pentru nenumărate situații de criză și risc: incendiu, accident în apropierea școlii/grădiniței, dispariția unui copil, accidente cu rănirea unui copil, apariția unei persoane din afara grădiniței care poate pune în pericol siguranța copiilor, etc. Periodic făceam cursuri de prim ajutor, de intervenție în caz de incendiu, dar și simulări cu copiii. 

Am avut un caz când, în apropierea grădiniței, s-au tras focuri de armă. În câteva minute aveam închise toate ferestrele, ușile, copiii băgați în interior și adunați în zone mai centrale, departe de uși și ferestre. În caz de incendiu aveam fiecare rolul nostru: cine preia fiecare grupa, cine ia listele cu prezența, cine închide ușile de siguranță, cine sună pompierii, unde afară se aduna fiecare grupă. Copiii erau implicați în toate exercițiile și simulările și discutăm despre ce avem de făcut în caz de incendiu, cum să reacționeze dacă se pierd în pădure. Când plecăm în mini excursii în pădure sau cu autobuzul până la locul X aveam rutină clară: vestuțe, numărat de zeci de ori copiii, ei să fie atenți la colegul de alături, luat un telefon de la muncă, scris pe whiteboard cine a plecat, cu câți copii, ce nr de telefon, ora estimată de întoarcere. 

În 6 ani de muncă, plus anii de facultate în care aveam practică, s-au întâmplat, însă, acele incidente și accidente care s-au lăsat cu răniri, sânge, salvare, ar fi putut fi și mai dramatice, cu toată rutina, trainingul, procedurile, planurile noastre. Pentru că majoritatea incidentelor sunt imprevizibile, pentru că există reacție umană, pentru că în realitate se întâmplă de multe ori să nu existe acea ordine, disciplină, număr optim de pedagogi din teorie. 

Mini excursie în pădure cu 12 copii de 2 ani, doi adulți, am numărat copiii din 5 în 5 minute, atenție mare să nu umble prea departe, când să ne întoarcem am numărat doar 11. După căutări serioase, plus atenție să nu se împrăștie restul, am găsit copilul că se ascunsese în tufișuri și dacă nu l-a căutat nimeni a adormit. 

La nici o lună de când mă angajasem, la 2 metri de mine, eu ajutam niște copii la oliță, o fetiță se uita pe geam urcată pe un taburet din acela că să ajungă la toaletă sau chiuvetă, s-a răsucit, a căzut, în cădere s-a lovit la arcadă într-un colț de masă. A început să plângă, au început și ceilalți să plângă, eu m-am precipitat și n-am fost atentă să îi acopăr ochii, să nu se vadă în oglindă de la chiuvetă, așa că fetiță a început să urle că o să moară, văzând că îi curge sânge. Am reușit să o spăl, să o șterg, să o liniștesc cât de cât, să îi pun un plasture din ăla că o copcă, a trebuit să sun părinții să îi anunț. Am bocit ascunsă în baie după aia. 

Doi băieței se jucau afară, unul a împins, celălalt avea o piatră în mâna și a aruncat-o și l-a lovit în plină frunte. A țâșnit sângele că o arteziană, au început să urle amândoi, o colegă l-a liniștit pe cel care lovise și era îngrozit de ce a făcut, eu l-am luat pe sus pe cel care sângera, de dată asta am știut să nu îl las să se vadă în oglindă, am curățat rana, am liniștit copilul, am pansat, sunat părinții. La câteva săptămâni după asta, o fetiță de 5 ani a sărit de pe o bancă pe alta, i-a alunecat piciorul, a dat cu gura de marginea băncii, sânge, doi dinți au zburat în timp ce ea urlă, o colegă de-a mea blocată lângă mine, am luat eu copila pe sus, încercat să o liniștesc deși urla și se zbătea, curățat rana, pus plasturi, verificat gingia, sunat părinții. 

Într-o dimineață când trebuia să fim doi adulți la 14 copii care mâncau micul dejun m-am trezit cu 16 copii și fără colega care sunase că e bolnavă. Încă jumătate de ora nu venea nimeni, copiilor le era foame, am pregătit masa, ochii în 20 de părți, o fetiță de vreo 2 ani s-a înecat cu o bucată de pâine. A trebuit să o pun pe genunchi, să apăs energic, dar nu prea tare că să nu îi rup coastele, a sărit bucată de pâine, copila a început să plângă, dar și să respire normal, în paralel eram și cu ochii pe ceilalți care nu se opriseră din mâncat deși le spusesem. 

Am plecat cu 7 copii de 5 ani prin pădure, ninsese mult, feerie, am mers, ne-am jucat, când să ne întoarcem am realizat că ne dusesem așa mult în pădure, că nu mai recunoșteam împrejurimile și nu știam cum să mă întorc la grădiniță. Am continuat să mergem, undeva trebuia să ieșim, esențial era să nu îi panichez pe copii. Așa că le-am zis că suntem în aventură, i-am învățat să lingă zăpadă curată în loc de apă, i-am îmbărbătat când ziceau că au obosit, am sunat la grădiniță să anunț că ne-am cam pierdut, dar că am reușit să ieșim în partea opusă grădiniței, vom lua autobuzul, să ne păstreze cald prânzul. La final îi luasem pe copii la un marș prin zăpadă de vreo 7 kilometri. Au mâncat că lupii și au picat lați când am ajuns. Anunțată șefa, anunțați părinții, asumat responsabilitatea.

O altă colegă, mai nouă, s-a pierdut în pădure și s-a blocat, în plus, uitase și să ia telefonul de muncă la ea. Atunci ne-am sesizat noi de la grădiniță că nu s-au întors, ne-am organizat și i-am căutat și găsit în pădure, ea era aproape leșinată, dar reușise să nu îi panicheze pe copii. Am informat părinții, ne-am asumat că grădiniță incidentul, nu a fost acuzată în vreun fel colega mea, am trecut iar prin rutine și planuri de intervenție. 

Într-o zi spre sfârșitul programului, mai eram în curte eu și câțiva copii, vine speriată femeia de serviciu și îmi spune că în bucătărie colega mea horcăie. Am luat copiii după mine înăuntru, le-am spus să stea în hol, am fugit în bucătărie unde colegă mea era vânătă la față, cu ochii ieșiți din orbită, se agita, dar nu putea vorbi. Mi-am dat seama că are ceva în gât, am apucat-o de piept și i-am făcut manevra după cum învățasem, i-a sărit o bucată de pâine din aceea tare care i se blocase în gât, iar ea a căzut la pământ. Nu știu cum am luat telefonul, 112, explicat în telefon și în paralel verificat semnele vitale, a apărut ambulanța în câteva minute, colega avea o rana pe interiorul esofagului, dar era bine. M-a și lăudat paramedicul pentru cât de calm am vorbit în telefon și cum am acționat. Eu mă simțeam isterică în capul meu. 

Chiar și acum, după atâta vreme, doar reamintindu-mi incidentele, mi-a crescut pulsul și m-a luat durerea de cap. Pentru că e atât de mare consumul în momentul în care trebuie să acționezi încât după ce trece criza, copilul e liniștit, te prăbușești. Și îți trec prin minte toate gândurile, ce s-ar fi putut întâmplă mai grav, dacă puteam evita, dacă n-am fost mai pe faza, dacă din vina mea … Te doare inima, îți pocnește capul, îmbătrânești într-o fracțiune de secundă. Nu cred că mai rămâi zdravăn la cap dacă în urmă unui astfel de incident sunt consecințe grave, mutilări sau chiar deces. 

Ca educator, profesor, pedagog ai în mâini nu doar mințile copiilor, ci și viețile lor, siguranță lor. Multe incidente de la grădiniță și școală sunt imprevizibile, atât de spontane că trebuie să intervină adulții din instinct, dar instinctul dublat de pregătire teoretică și exerciții practice poate face diferența dintre un accident și o dramă. De aceea este esențială pregătirea: cursuri de prim ajutor repetate la intervale de 1-2 ani, simulări cu copiii în caz de incendiu, planuri de intervenție în caz de copil dispărut, cum ieși cu un grup de copii, cum se lucrează sistematic cu siguranța copiilor, dar și a mediului pedagogic și de lucru, prevenirea incidentelor care pot duce la crize, etc. Materialele de acest gen, plus organizatorii de cursuri, trebuie să existe pe site-urile Ministerului Educației, la Inspectoratele școlare, să poată fi consultate oricând, de către oricine. Și e treaba atât a directorilor de școli și grădinițe, cât și profesori și educatori, să pună presiune pe decidenți încât să aibă acces la astfel de pregătire. Pentru siguranța tuturor. 

Cam ce fel de informație ar fi necesară:

  • De ce să lucreze grădinițele și școlile cu măsuri de siguranță și pregătire pentru situații de criză? – A fi pregătit pentru o criză poate ajută la salvarea de vieți. Pentru a putea acționa rapid, este important că tot personalul școlii, nu doar conducerea și profesorii, să fie pregătiți să acționeze în caz de criză. Într-o situație de urgență trebuie acționat imediat și, în cele mai multe cazuri, nu e timp de consultat cu ceilalți. Este important că fiecare director de școală și grădiniță să cunoască cerințele legislative privind mediul de lucru pentru cartografierea riscurilor în spațiul didactic și extradidactic. Directorul este obligat să se asigure că elevii și personalul au un mediu de lucru sigur și securizat.

  • Prevenția incidentele care ar putea duce la crize – în activitatea de prevenire a incidentelor care pot duce la crize, este bine să fie implicați atât profesorii, cât și copiii, elevii și tutorii. O relație de încredere între toți cei implicați face școală să fie mai puternică într-o situație de criză. Scopul este de a preveni astfel de riscuri care pot duce la crize de diferite tipuri. 

  • Analiză sistematică a: 

    • condițiilor din mediul apropiat al elevilor și situațiile școlare care pot crește riscul de vătămare, boală, vulnerabilitate și agresiuni/bullying

    • locuri sigure și nesigure din scoală

    • riscuri de discriminare și alte tratamente abuzive

    • cazurile de agresiune/abuz care au avut loc la școală

    • rapoarte de îngrijorare către serviciile sociale

    • chiar și evenimente minore care pot duce la conflicte și crize

    • orice tip de amenințări

    • identificarea potențialelor evenimente nedorite

    • evaluarea probabilității că aceste evenimente nedorite să se întâmple

    • evaluarea consecințelor negative imediate

    • care sunt vulnerabilitățile la nivel de școală/grădiniță

    • evaluarea capacității de a face față eventualelor evenimente nedorite. 

  • Pentru că personalul să poată face față și să acționeze în caz de incident/criză este nevoie de instruire și informație pe care profesorii le pot folosi în activitatea de prevenire individual, alături de colegi și de copii/elevi: cursuri de prim ajutor, materiale informative, cursuri de pregătire în caz de incendiu, cum se pot preveni agresiunile, bullying-ul și comportamentele problematice, siguranță și pericolele expunerii pe internet, etc. 

  • Lucrat și dezvoltat modul de comunicare în caz de incidente/criză

  • Exersat periodic cu personalul din școli și grădinițe planul de intervenție în caz de criză. 

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/portrait-small-child-choked-food-eating-kitchen-parent-slaps-his-hand-back-small-child-choked-food-image215366854

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.